ATELIERE & WORKSHOPURI

Cronica unei nopți pierdute – TED talks

Stăteam într-o seară și mă gândeam despre ce să scriu și din click în click, încercând să caut subiecte faine, am dat de un filmuleț de la TED talks România în care vorbea Chirilă și cum fac parte din categoria clișeică care îl apreciază pe omul ăsta pentru tot ce face și zice, evident că nu m-am gândit de doua ori și am dat click. Stat și ascultat în liniște și aprobat silențios din cap. Cam așa au decurs pentru mine cele 14 minute în care Chirilă vorbea despre povestea din spatele fiecăruia dintre noi și nu numai. Ăsta a fost doar începutul. După câteva ore bune și un research adecvat mă uitasem deja la o foarte bună parte dintre TED-urile organizate în România. Oana Pellea, Florin Piersic Jr., Dragoș Bucurenci, Andreea Raicu sau Răzvan Exarhu sunt doar o mică parte a celor care au ținut speach-uri pentru audiența prezentă.

Ideea e simplă. Nu toată lumea a auzit de TED, deși ar trebui. Eu am descoperit minunea asta în anul I de facultate când un prof ne-a arătat doua filmulețe TED la curs. Deși nu aveau nici o legătură, aparent, cu domeniile mele de interes, nici măcar cu curiozitățile mele, m-am trezit, în mod surprinzător, super prinsă de fenomenul ăsta. Am ajuns acasă și am început să caut obsesiv din ce în ce mai multe filmulețe, pe domenii cât mai diverse. Am descoperit chestii geniale. Nici măcar nu e vorba despre ce te interesează. E vorba despre cultură generală, open mind și un minim de interes pentru dezvoltare personală. N-ai crede că te poate prinde discursul unui tip care vorbește despre un experiment pe care l-a făcut cu ajutorul studenților și al familiei sale bazat pe cum a început fiul său cel mic să vorbească dar, garantez ca e inevitabil. Să nu mai vorbim despre discursuri deja celebre precum cel al Marinei Abramovic, Steve Jobs, Seth Godin sau Jamie Oliver.

Sursă foto: remusradvan.com
Sursă foto: remusradvan.com

Ce nu știam eu până de curând, spre rușinea mea, este faptul că TED era prezent și în România, că se organiza și la noi și că românii erau interesați de fenomen. Am observat apoi că treaba asta se întâmplă de ceva ani și din păcate nu are parte de mediatizare prea mare. E drept că politica TED te restricționează destul de tare la capitolul promovare dar cred că merită făcut cunoscut acest fenomen numit TED talks, că sunt foarte mulți oameni care ar avea ce să spună și ce să ne învețe, fie personalități publice, fie oameni obișnuiți și că aceste discuții nu pot fi decât benefice.

Dacă ai ceva încredere în tine și consideri că știi chestii interesante care merită împărtășite cu noi, cei amatori de nou și self improvement, înscrie-te pe site-ul TED și arată tuturor ce poți. Oricine poate, trebuie doar să vrei și, evident, să ai cunoștințele necesare.

O altă variantă este să organizezi tu o seară TED talks. Nu este foarte simplu, dar, cu siguranță, este realizabil. Important este să-ți dorești și să ai inițiativă.

Așa că, vă las mai jos link-ul filmulețului cu care am început eu și programul anunțat deja pentru România anul acesta,  în caz că v-am făcut curioși, așa cum sper. Mai departe, lucrurile o să vină de la sine, veți vedea.

PROGRAMUL îl puteți găsi aici! 

Enjoy!

S-ar putea să-ți placă și...