ATELIERE & WORKSHOPURI EXPOZITII Stiri

Zilele Atelierelor Deschise de Sculptură continuă în weekendul 20-21 aprilie 2019

Pornește de la vizionarea unei lucrări de sculptură și poți avea acces la autorul acesteia și la spațiul în care creează! Expoziția de la Teatrul Național București, Sala Media – aripa Tudor Arghezi, deschisă săptămâna asta, poate fi un preambul pentru vizite în atelierele personale ale sculptorilor sâmbătă și duminică, 20-21 aprilie 2019, în intervalul orar 12:00-20:00. Artiștii vă așteaptă să le treceți pragul, să vă povestească despre profesiunea lor, să vă prezinte spațiile de creație în care își desfășoară activitatea, tehnicile de lucru, lucrările de sculptură și ustensilele folosite pentru crearea lor.

Profiluri complete ale artiștilor și harta atelierelor deschise sunt disponibile la pagina de internet Ateliere.Net. Pentru a ușura periplul prin oraș, beneficiezi de ghidare prin GPS către adresele atelierelor descărcând gratuit Aplicația ATELIERE, disponibilă pe iOS și Android

Artiști implicați: Giani Iosif Amarandei, Cătălin Bădărău, Alin Carpen, Alexandru Căzănaru, Titi Ceara, Elena Gheorghe, Eugen Ilina, Ionel Istoc, Ioan Ladea, Jorge Mafu, Andrei Marina, Ioan Medruţ, Bianca Mann, Constantin Mîrzea, Dan Munteanu, Dumitru Pasima, Adrian Pîrvu, Cristian Pentelescu, Ana Zoe Pop, Elena Surdu Stănescu, Nicolae Stoica, Ovidiu Toader și Victoria Zidaru.

S-ar putea să-ți placă și...