UNTOLD
TIMP LIBER

Noii artiști care vin la UNTOLD îți arată de ce festivalul ăsta e out of this world

Devine din ce în ce mai greu să reziști tentației UNTOLD. Dacă în anii din urmă te mai puteai amăgi cu gândul că o să mergi anul următor, că pe Armin l-ai mai văzut, că nu ești neapărat mare fan muzică electronică și alte scuze de genul, anul acesta e aproape imposibil să zici nu.

De ce? În primul rând pentru că line-up-ul se îmbunătățește de la an la an. Deși am plecat de la ideea că ediția de anul acesta nu pare să aducă prea multe chestii în plus față de cea de anul trecut, ei bine, trebuie să recunosc că am fost plăcut surprinsă să văd că nu e deloc așa. Dacă inițial aș fi zis că 90% din head-linerii care vor mixa pe main stage au mai fost și în anii trecuți și că merită o schimbare, pe măsură ce line-ul-ul s-a îmbogățit mi-am dat seama că festivalul ăsta e precum o reacție chimică. Pare inofensivă la început, dar pe măsură ce trece timpul, mix-ul devine din ce în ce mai „periculos”, până când se produce o explozie care acaparează tot! Puteți considera exagerat ce spun dar chiar asta se întâmplă.

Ultimele anunțuri sunt out of this world! Alături de Armin van Buuren, Dimitri Vegas & Like Mike, Afrojack, Axwell^Ingrosso, Hardwell, Martin Garrix și Steve Aoki, pe main stage vor performa live Ellie Goulding, Hurts, Exemple & DJ Wire, Jasmine Thompson, MØ, R City și Tinie Tempah. Vă imaginați că Ellie Goulding și MØ vor veni pe plaiurile noastre mioritice atât de curând? Eu nu, dar nu poate decât să mă bucure vestea asta!

În plus, pe scena Alchemy ne vom bucura de Andy C, Borgore, Chase & Status DJ Set, DUB FX, Pendulum DJ Set și Sigma DJ Set.

UNTOLD
Sursă foto: facebook.com

Cu alte cuvinte, ce poți să ceri mai mult de atât?! Oamenii ăștia aduc pe scenele UNTOLD cei mai în vogă artiști din momentul ăsta și nu se opresc aici. Mai sunt artiști de anunțat, iar la cum arată până acum line-up-ul e clar că o să devină din ce în ce mai bun.

Un lucru e cert. Atunci când face ce-ți place și ești implicat în proiect nu are cum să iasă prost! Cum am mai spus și în articolele trecute, organizarea e absolut impecabilă, artiștii din ce în ce mai renumiți și băuturile din ce în ce mai reci. N-ai cum să nu te bucuri că toată treaba asta se întâmplă în România, că festivalul UNTOLD este produs de români, că toate astea sunt ale noastre și că putem beneficia de ele în fiecare an.

Nu pot decât să spun MULȚUMESC, UNTOLD pentru că-mi faci fiecare vară mai frumoasă și mă închin în fața voastră pentru tot ce faceți în fiecare an pentru noi, publicul vostru!

S-ar putea să-ți placă și...