CONCERTE & PETRECERI Copii super INTERVIURI POVESTI SPECTACOLE Stiri

Laura Bretan: ACTUALA EDIțIE A EUROVISION VA FI ULTIMUL MEU CONCURS!

Laura Bretan

INTERVIU EXCLUSIV CU INTERPRETA PIESEI DEAR FATHER DE LA EUROVISION

Laura Bretan a fost revelația României în ultimii ani; micuța artistă reușind niște interpretări extraordinare la mai multe concursuri din România și din străinătate. Acum este una dintre principalele favorite la Eurovision 2019. Deși are în această perioadă o grămadă de lucruri de făcut, cântăreața a avut timpul și amabilitatea să ne răspundă și nouă la niște întrebări indiscrete, și astfel am realizat un interviu bombă, plin de exclusivități, cu frumoasa și talentată artistă pe care o veți putea urmări în semifinala Eurovision de la Arad de pe 10 februarie și o vom vedea la TVR.

Press Cafe: Felicitări din suflet în primul rând pentru tot ce ai realizat până la vârsta aceasta! Ar trebui să fii un exemplu pentru fetele de vârsta ta din toată lumea.

Cât de repede înveți o piesă ca să iasă bine? De câte ori repeți?

Laura Bretan va participa
în semifinala Eurovision de la Arad de pe 10 februarie

Laura Bretan: ca să îmi iasă perfect, îmi trebuie două zile. Dar să învăț o melodie îmi trebuie o oră sau două.

„Nu mai vreau să particip la nicio competiție, mi-am dorit Eurovisionul și va fi ultimul meu concurs!”

P. C: Este o bucurie când cânți, mai ales pe scenă, pentru că te încarci cu energia pozitivă a celor din jur. Dar în concursurile muzicale există și energiile negative ale celorlalți concurenți sau ale fanilor lor. Cum te ferești de ele?

„Din toate piesele pe care le-am ascultat
nu mi se pare nici una prea grea să nu o pot învăța”

Laura Bretan: În primul rând, mă rog. Și, în al doilea rând, nu le bag în seamă

P. C: La ce alte competiții vrei să te mai duci să concurezi?

Laura Bretan: Eu nu mai vreau să particip la nicio competiție, mi-am dorit Eurovisionul și va fi ultimul meu concurs.

P. C: Știi să dansezi? Ce stiluri?

Laura Bretan: Niciodată n-am încercat.

P. C: Ce melodie din lume ți se pare extrem de dificil de interpretat, sau chiar deloc de reprodus de către tine? (eu de exemeplu nu pot deloc să fac rap!)


„Mi s-a propus să mi se scrie o carte despre viața mea și,
poate, mai încolo și un film”

Laura Bretan: Cu riscul de a părea lipsită de modestie, din toate piesele pe care le-am ascultat nu mi se pare nici una prea grea să nu o pot învăța.

P. C: Ai putea să cânți cântecul Bellei Santiago – se spune că ea este concurenta ta nr 1 la Eurovision 2019 – și dansând că ea, în același timp?

Laura Bretan: Așa cum ziceam eu nu știu să dansez, dar să interpretez piesă Bellei, nu mi s-ar părea dificil de loc.

„Mi s-a propus să joc și în filme la Hollywood”

P. C: Ți s-a propus să joci și în filme la Hollywood? Dacă da, ne poți da niște detalii?

Laura Bretan: Da, mi s-a propus, dar deocamdată vreau să mă concentrez pe muzică.

P. C: Ce actori îți plac și ce actori ai cunoscut pena acum de la Hollywood sau din România?

Laura Bretan: Am cunoscut foarte mulți de la Disney și NBC. Aș vrea să-l întâlnesc pe Zendaya într-o zi.

P. C: Deși foarte tânără, ai realizat enorm de multe lucruri la care unii în vârstă nici măcar nu au visat să le realizeze. Te-ai gândit sau ți s-a propus să faci un film despre viața ta?

Laura Bretan: Mi s-a propus să mi se scrie o carte despre viața mea și, poate, mai încolo și un film. Cine stie🤷‍♀️

P. C. Unde crezi că ai fi fost dacă te-ai fi născut într-un cartier sărac din București, lângă niște părinți alcolici și să mai ai grijă și de 4-5 frați?

Laura Bretan: Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt binecuvântată.


„Nu prea citesc comentariile despre mine scrise pe grupurile despre
Eurovision, dar oricum, fie de bine,
fie de rău, eu le mulțumesc că îmi dau atenție”

P. C: Care este designerul tău preferat sau ținuta ta preferată?

Laura Bretan: Eu nu am designer, mama cumpără tot ce crede că se potrivește pentru mine.

P. C: Ai ascultat restul de piese de la Eurovision ? Care ar fi favoritele tale?

Laura Bretan: Da, am ascultat. Toate sunt frumoase în felul lor.

P. C: Citești și ce părere ai despre comentariile legate de tine și despre Eurovision scrise de fanii concursului pe grupurile Eurovision România de pe Facebook?

Laura Bretan: Nu prea citesc, dar oricum, fie de bine, fie de rău, eu le mulțumesc că îmi dau atenție.

P. C: Ce îți dorești pentru anul acesta?

Laura Bretan: Să aduc Eurovisionul acasă, în Romania❤️

P. C: Baftă la Eurovision! Dacă te vei duce tu, îți urez să aduci acasă în România trofeul Eurovision de la Tel Aviv!

Laura Bretan: mulțumesc! 😘

S-ar putea să-ți placă și...