TIMP LIBER

Festivalul Outernational Days începe astăzi la București

Dacă n-ar exista urbanul, n-ar mai fi nici suburbanul. Sunt legate unul de altul de obieci, dar și mai mult zilele acestea. De ce? Pentru că în perioada 7-9 iulie are loc în mediul urban, adică la București, mai exact, a doua ediție a festivalului Outernational Days. Care e scopul acestuia? Acela de a prezenta publicului urban muzica contemporană specifică acelor culturi prea puțin cunoscute din România, dar și din alte țări. În Grădina Uranus (pe strada Uranus la numărul 144 ) și la The Ark București ( Uranus, nr. 150 ) vor cânta trupe din Senegal, Liban, Kenya, Niger, dar și din Germania, Italia, Austria și Elveția. Festivalul mizează pe diversitatea artiștilor și a muzicii lor care își are rădăcina în folclor, tradiții, cultură și în comunitățile din care provin. Printre invitații din România se află cântărețul de manele, Florin Salam. În plus, organizatorii au pregătit ateliere, dezbateri, documentare, toate centrate în jurul conceptului ”Outernational”.

Programul Festivalului Outernational Days 2017 poate fi găsit aici:

http://the-attic.net/outernational/programme

S-ar putea să-ți placă și...