CONCERTE & PETRECERI

„Condiția artistului în România este, în general, una de compromis. Știm cu toții că ARTA, FRUMOSUL, sunt niște concepte ai căror slujitori nu-și primesc – de cele mai multe ori – recunoașterile pe care le merită, iar aceștia aleg să plece în afara granițelor țării. Există însă și artiști de valoare care se formează aici și care rămân aici încercând să construiască atât pentru ei cât și pentru ceilalți – un viitor: luminos, plin de speranță… Pe Claudiu Dumitrache l-am întâlnit pentru prima dată la Biblioteca Metropolitană „Ion Creangă” din București. Era un copil, dar cu o voce uluitor de clară, de lucrată, exersată. Surpriză era că – deși foarte talentat acest copil era și este, a rămas, de o modestie simplă, cuceritoare. ” 

Acestea, au fost câteva vorbe ce se regăsesc în „cuvântul de dinainte” din cartea „Boemia unui Mort”, și care au fost scrise de către scriitoarea Dana Staicu-Panoiu. Vorbim despre un artist al cărui orizont este diferit de cele ale artiștilor din generația lui.  Un „suflet de copil” care „fuge de tot ce este viu„, așa cum însăși el se descrie în poemele sale, lansate într-un volum apreciat doar de către de mari scriitori și critici literari.  Primele chemări ale lui Claudiu către artă, își au originile în muzică. La vârsta de 12 ani, Claudiu, modest și visător, pornea la drumuri insotit de mama sa, cu încrederea că talentul lui se va face remarcat. Trecând anii și obosind a se lupta cu morile de vânt, Claudiu a reușit să își atingă de fapt, absolutul existent și nu cel pe care artistul îl visa.  Interviul cu Mihai-Claudiu, a fost unul poate emoționant, amuzant și totodată – crunt.

La vârsta de 20 ani, cu aproape toate visurile împlinite, Claudiu ne-a oferit un interviu în care deschiderea lui și rațiunea, pot săpa în profunzimea și emoțiile oricărui iubitor de frumos.   

Te salutăm, Claudiu! Îți mulțumim pentru următoarele minute pe care le oferi publicației noastre!

Va salut și eu! Eu sunt de fapt cel care trebuie să va mulțumească, pentru că eu sunt un anonim. Nu glumesc, dar se manifestă întotdeauna când sunt contactat de către o publicație – acea speranța care iată, nu moare niciodată: speranța celebrității. 

Ești tânăr, crezi că nu ai timp pentru a deveni celebru? 

Cu siguranță există timp. Se poate întâmpla chiar peste noapte și aș putea-o face și eu. Ceea ce diferă în dorința mea, sau poate că e cazul să vorbesc acum despre speranța care moare ultima, este faptul că nu doresc să fiu o vedetă. Cred că cel mai mulțumitor pentru mine, este să fiu un artist cunoscut.

Ai putea să dezvolți puțin mai mult acest subiect?

Da. Sper să pot, în limita bunului simț. În zilele noastre, pe cât de efemere și neimportante sunt ele, pe atât de efemeri și neimportanți sunt și artiștii consacrați. Peste noapte, apar câte un artist sau doi, care domină internetul și radio-ul. Referindu-ne la muzică, ea nu rezistă în timp și nu se aude pe radio mai mult de două sau trei luni (pentru că nu este făcută să reziste). Iar în realitate, nimeni nu ar plăti bilet pentru a o asculta. Se ascultă pentru că este „cool” și pentru că primăria plătește artistul. Ce este drept, tot din banii publicului, dar indirect. Pentru mine, ca și pentru prietenii mei, (de eram singurul de acesta părere și simțire, nu mai vorbeam și mă consideram nebun sau fără de puterea perceperii artei), aceste acte de corupție și propagandă în dorința de a manipula sau influența spre îndobitocire, sunt de-a dreptul odioase și impardonabile de către „oamenii de cultură” care le validează și care se asociază cu ai lor creatori de conținut, paradoxal, parcă.  

Consideri că din cauza artiștilor despre care vorbești nu ai ajuns încă celebru?

 Mai mult sau mai puțin. Îmi place să cred, sau mă învârt în jurul acestei idei, că indiferent de existența acestor artiști sau nu, publicul meu era aproximativ același. Pentru că oamenii au plăceri diferite, accept să nu fiu plăcut și să nu fiu aplaudat de către toată lumea. Marea problema pe care o sesizez și contra căreia cred că am început să lupt, este aceea a celebrităților răsărite din frica de muncă. Vedete, care au vârste începând de la 15 ani, și care din dorința de a ajunge cunoscuți și milionari, ajung de fapt, să influențeze și să contribuie la formarea tinerilor și copiilor, în cel mai rău mod posibil: prin indobitocire. Aceasta, conținând cantități fără măsură din aroganță, discriminare în poziția socială, incultură severă și hărțuire. Încă o problema majoră, este că nu există tratament în vindecarea de acest virus care se introduce sau inscripționează pe creierul victimelor lui. Poate, dacă nu existau acești artiști, de fapt impostori, existau șanse în a mă remarcă puțîn mai mult și in a-mi exitinde publicul. Căci ceea că vreau să dăruiesc, este incontestabil, doar conținut creativ, inspirațional, artistic și rezonabil cu orice individ. Dar, pentru că aceștia sunt deja aglomerati de conținutul slab, lipsit de calitate și rațiune, deja nu mă mai gândesc serios in a reuși să dăruiesc ceea ce mi-am dorit de mic copil. Rămâne o utopie.  

Care este publicul tău ?

 Publicul meu este format din prieteni și cunoștințe. De cele mai multe ori, aceștia sunt artiști care se confruntă cu aceleași frustrări ca și ale mele, profesori și persoane care trăiesc de vreo trei decenii, și mai mult. 

De ce nu ai public mai tânăr?

Îi învinovățești pe „artiștii impostori” ? 

În trecut, arta era apreciată și respectată. Acum, putea să fie la fel! Dar pentru că oamneilor nu le sunt prezentate (și nu sunt lăsăți să vadă, în unele cazuri) încă de la vârste fragede, (de fapt vorbesc doar de generația mea, că de acum a început această ciumă) formele artei și artiștii în marea lor anonimă, mințile fiind fragede – percep tot rahatul prezentat și împachetat frumos, ca fiind artă și absolutul de apreciat. În 20 de ani, nu va mai există public pentru mine. Sunt conștient de asta și accept. Toți oamenii de cultură vor muri și voi rămâne aproape singur. Dar nu mă voi converti niciodată la mediocru, absurd sau banal universal. Pentru nimic! Deci aproape tot publicul îmi va muri iar eu voi mai trăi încă câțiva zeci de ani (sper… sau nu știu ce să fac), văzând cum se va da uitării, tot frumosul. Nu știu dacă din toată lumea. Dar știu sigur că din România, va dispărea toată cultura. Deja eu nu am minți proaspete cărora să le transmit informații și motivație. Am scris pe blogul meu, un articol intitulat „Ce naiba…? ” care poate să pună în temă cu problema mea, pe orice om care încă mai raționalizează, si poate să fie continuarea pentru acest raspuns. Da, învinovățesc și artiștii impostori pentru anonimatul meu. Probabil că dacă acești tineri nu erau închiși în lumea absurdului, mai câștigăm și eu unul sau doi dintre ei. Dar, îmi place teoria cu plăcerea diferită. Așa că mi-ar plăcea ca acel individ care nu mă ascultă sau nu mă citește pe mine, să citească o carte de Eckhart Tolle sau să asculte „Carmina Burana”, și nu să citească articole de scandal sau să îl asculte pe „regele zdrențelor” .  

Să vorbim puțîn despre conținutul tău. Cum ai ajuns să scrii o carte?

În 2017 mi-am propus să scriu o carte. Nu voi da prea multe detalii pentru că nu vreau a vă  enerva și nu vreau să aduc aminte de Balzac. Am vrut să scriu pentru că, dacă în timpul vieții nu îmi sunt recunocute meritele, m-am gândit că poate rămân de apreciat după moarte. Cu acest scop m-am decis să scriu cartea. Restul, sunt detalii care au picat  „bine”: evenimente care m-au inspirat, ploi, înmormântări etc.

Unde putem găsi cartea și de către cine este recomandată?

Cartea, cred că se distribuie cu circuit închis, se poate găsi în diferite centre, localuri și hoteluri. Cartea nu știu dacă este recomandată de către cineva. Dar mă pot laudă și mulțumi cu faptul că am câteva recenzii bune, printre care și cea făcută de profesorul universitar și scriitor, filolog, antropolog și etnograf – Ștefan Lucian Mureșanu. „Tratat în absolutul de sine”, așa se numește recenzia domnului Mureșanu, un om dintre cei mai inteligenți pe care i-am cunoscut în anii conștienți de viață. O adevărată enciclopedie. De asemenea, mai mulți sciitori și critici literari mi-au analizat și apreciat creațiile, în cadrul lansărilor mele de carte, dar și în particular. Scriitori că Ion Machidon, Vasile Valentina și Ilie Vasilica, m-au încântat și pompat cu încredere în mine. Și nu doar literați. Mă bucur în continuare de recenzii bune venite din partea unor artiști, actori care îmi solicită texte, numerologi sau oameni mari de afaceri. Poemele sunt nominalizate la premii în literatură și sunt recunoscute că având valori „naționale, filosofice, profetice și universale”. Deci cred că această carte este recomandată de ea însăși.

 Ce fel de scriitor ești?  

Cred și vreau să fiu un scriitor. Nu îmi plac etichetele când vine vorba de artă. Și nu îmi plac deloc, de fapt. S-au produs niște schimbări tehtonice în personalitatea mea, atunci când am fost considerat „un neosimbolist al timpului actual”. Dar de fapt, vreau doar să fiu și un scriitor. Unul care spune ceva, nu neapărat un prozator sau un poet. Dar mă simt și bine, cum să nu, să va spun că doamna prof. scriitor Vasile Valentina, mă consideră „un poet al astrelor și al infinitului”, asemena lui Eminescu. Acestea, datorită poeziei „Dansează-mă pe inelul lui Saturn”. Sunt identificat cu scriitori precum George Bacovia sau Alexandru Macedonski, pentru că „plâng pe violet”. Deci, ce fel de scriitor sunt? Unul trist. 

De ce adaptezi piese din alte limbi în limba română?

 În primul rând, o fac din pură și mare plăcere. Rezonez atât de mult cu ideile sau instrumentalul respectiv, încât vreau să transmit ceea ce simt eu pe el. În al doilea rând, o fac pentru că îmi este mai ușor să iau ceva deja existent și liber în a face adaptări, decât a plăti câteva mii de euro pe un proiect propriu și a-l lua de la zero. 

„Lumea Mea” este singura ta piesă originală? 

Da. „Lumea mea” este singura mea piesă originală, produsă. Dar, am încă câteva zeci pe care le cant doar prin casă sau studio.  

Când vei mai lansa o piesă proprie? 

Sper să o fac curând.  E puțin mai greu și mai costisitor decât lansarea unui cover. Procesul diferă. Necesită timp și mai multe resurse. Dar voi lansa cu siguranță un album. Nici prea târziu, dar nici mâine sau poimâine. 

Câte și ce fel de premii ai în palmaresul tău? 

Am premii câteva. 30 – 40, nu multe. Nu am ținut să particip la prea multe festivaluri pentru că se plăteau taxe, ca și acum, și nu mă interesa. Va spun sincer că cele în care am cântat, am fost invitat. Sunt în mare parte de excelență, câteva trofee și distincții. Dar cel mai mult îmi plac cele care sună așa: „Premiul pentru tehnică și expresivitate vocală de exceptie”, „Premiul pentru întreaga carieră artistică”, Premiul special „Music Awards Tv” sau „Premiul pentru cea mai bună voce masculină”. 

 Ce faci în prezent? Cu cine lucrezi și care sunt planurile tale pentru 2019 – 2020?

 În prezent lucrez alături de impresarul meu Florin Apostol, (un om extraordinar și foarte profesionist în tot ceea ce face) la firma lui (International Artist Management), in care câteodată fac pe artistul, câteodată fac pe organizatorul. În același timp scriu tot ce îmi vine, compun și pregătesc material pentru viitor. Indiferent că le vede/aude sau nu cineva, șțiți doar că sunt slabe șansele… Sunt jurnalist pentru o publicație online, mă dedic mai multor proiecte demarate de mine sau colaboratorii și prietenii mei, sau stau pur și simplu acasă, vizionez documentare, citesc și descopăr. Planurie pentru viitorul apropiat sunt neconcretizate și de o mare afinitate: lansări de modă, de cărți, de piese. Sau, mai nou, am început să ofer cursuri pentru dezvoltare personală. În curând o să îmi și termin cursurile de dezvoltare personală pe care le urmez acolo unde am absolvit și în Jurnalism și Comunicare Media – Academia Britanică de Afaceri și Comunicare. Super cursuri private, acreditate de London School of Business and Comunications, recunoscute în Europa și nu numai. Alături de Florența Marin, impresarul meu secundar, pregătim spectacole și evenimente prin programul Youth Development, cu Asociația Artiștilor Extraordinari și partenerii noștri.

 Cine te-a sprijinit în cariera ta artistică și pe cine ți-ai dori să vezi sprijinindu-te? 

Cariera mea artistică, nu știu dacă există în adevăratul sens al cuvântului. Dar în activitățile artistice, am fost susținut de familie, prieteni și profesori din diferite domenii. Mi-aș dori să văd sprijinindu-mă, pe Ministerul Educației :)), presa, televiziunea și toate cele… Dar, dacă este o persoană cu care aș trece și prin foc, acesta a fost, și nu mai este. Se numea Ioan V. Maftei-Buhaiesti și a fost unul dintre top 3 oameni care mi-au oferit aripi și m-au făcut să zbor. Matematician, scriitor, dramaturg, ziarist, regizor, epigramist, umorist și actor, acest om a lăsat o urmă ca un tatuaj pe spiritul meu, care va bantui etern cu speranța că îl voi întâlni din nou, acolo, undeva. 

Te poți descrie în 3 sau 5 cuvinte? 

Artist, criptic, frumos, trist, romantic. Și vreau să mă descriu și într-un cuvânt: Genial. 

Ce prieteni are Claudiu? Cum se înțelege cu aceștia? 

Lui Claudiu îi place să creadă că este un prieten bun. Așa că și el, are la rândul său – prieteni buni. Nu sunt prea mulți, pentru că e cam imposibil. Întotdeauna intervin probleme când ești prieten cu toată lumea sau cu „dușmanii” altor prieteni. Deci, grupul meu de prieteni este alcătuit din persoane cu multe capacități, sau artiști. Sunt nopți în care petrec mai mult de 5 ore vorbind la telefon, râzând cântând sau mâncând… Și când se întâmplă asta, o fac cu prieteni care îmi dovedesc că ei chair sunt prieteni. Leyla Salman, Elena David, Lorenzo Heel, Claudia Susanu, Andreas Stavarache, Viorel Tudorache sau Mihaela Trifu, sunt acei prieteni cu care se închide apelul și ne reapelăm. Mă înțeleg bine cu toți prietenii. Am trecut de multă vreme peste probleme copilărești sau ranchiună. Am învățat să ne respectăm, iubim, apărăm și susținem în ceea ce ne dorim. Pentru că visul nostru, ajunge în același loc: arta (chiar dacă în unele cazuri are cai puțîn diferite). Obiectivele noastre sunt întotdeauna aceleași, gândim de cele mai multe ori aceleași lucruri și ne înțelegem aproape telepatic. Dacă nu aș avea și averea artei, m-aș mândri destul de mult cu averea familiei și a prieteniei, pe care le-am dobândit dintotdeauna sau în ultimii 4 ani.  

Dacă ai avea ocazia, ce mesaj le-ai transmite tuturor oamenilor? 

Dacă aș avea această ocazie, cred că aș transmite un mesaj muzical. Acela că „Semnele au venit demult”. Nu mai contează nimic altceva. Deja ard catedrale în semn de „nu mai e mult” / Si nu, nu mă refer la sfarșitul biblic :)).  .  

 

Ce recomanzi tinerilor să citească, să asculte, să vizioneze?

Ceea ce recomand, sunt strict plăcerile mele. Cei care vor citi cărți de Robert Burton, Eckhart Tolle, John Green, Mircea Eliade sau Aurel Popescu-Bălcești, îi rog să mă contacteze pentru a ne da cu părerea și a comenta. De asemena, recomand muzică bună: Celine Dion, Simon & Garfunkel, Kelly Family, The Beatles, Joan Baez, Michael Jackson, Judy Collins, Guns N’ Roses, Queen, André Rieu Orchestra, Ludovico Einaudi etc. Dacă mai vrea cineva, mă caută! 🙂 Ca filme, le recomand pe toate de Nicholas Sparks. Pe lângă acelea, recomand serialul Black Mirror, filmul „Ce que le jour doit à la nuit „, „Eyes Wide Shut”, „The Fountaint”, Le fabuleux destin d’Amélie Poulain sau „The Greatest Showman”.  

O zi minunată și mulțumim pentru timpul acordat!

Mulțumesc, la fel! Urez de asemenea, o zi frumoasă și mulțumiri și celor care citesc până aici! 

Acesta, a fost și rămâne, Claudiu Dumitrache. Un compozitior, cântăreț, scriitor și jurnalist, care face artă doar pentru el și prietenii săi. Claudiu se bucură totuși, și de recunoașteri venite din partea unor oameni, care contează atât pentru el, cât și pentru oricine: Narcisa Suciu, Michael Airington, Cheryl Schuman, Mirabela Dauer, Isaac Cates sau Ioan V. Maftei-Buhaiesti,sunt doar câteva dintre personalitățile care i-au oferit lui Claudiu, validarea de care are nevoie pentru a continuă să facă artă.