”Moromeții 2” cu Horațiu Mălăele în rolul principal

Regizorul Stere Gulea revine în atenția publicului cu o surpriză cinematografică de excepție: continuarea filmului ”Moromeții”, realizat acum 32 de ani. Partea a doua a celebrei ecranizări după romanul lui Marin Preda va avea o cu totul altă distribuție, în rolul principal aflându-se Horațiu Mălăele. Printre actorii ce vor reconstitui povestea se află Iosif Paștina, …

”Generația 9” își întâlnește publicul la Ploiești pe 14 august

Într-o lume îndreptată mai mult spre kitch și profit, mai există oameni care visează să răzbată în viață prin artă și talent. Presscafe.ro încurajează astfel de visuri, mai ales când aparțin unor tineri aflați la început de drum. Astfel, vă invităm la vernisajul expoziției ”Generația 9” care va avea loc la Galeria Mythos din Ploiești, …

Antonio Banderas, sex simbol ajuns la 57 de ani

Jose Antonio Dominguez Banderas, actorul spaniol, născut în Malaga, împlinește, astăzi, 57 de ani. Sex simbol al anilor ’90, Antonio Banderas, căci despre el este vorba, este fiul unui polițist și al unei profesoare. La începuturi, adolescent fiind, ar fi vrut să fie fotbalist, dar se pare că destinul îi pregătise altceva. Și-a început cariera …

La mulți ani, Marcel Iureș!

Marcel Iureș este actorul născut într-o țară prea mică pentru un talent atât de mare. Astăzi, 2 august, se împlinesc 66 de ani de când a venit pe lume, la Băilești, într-o comună din județul Dolj. Educația tradițională, conformă cu regulile și normele de la țară și experiența armatei care era obligatorie în acea vreme …

”Ilegitim” la Grădina cu filme

În cadrul programului ”Seara filmului românesc”, la Grădina cu Filme din Piața Alexandru Lahovari, numărul 7, rulează astăzi, de la ora 21, filmul ”Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru. Scenariul scris de Adrian Sitaru și Alina Grigore spune povestea de iubire ilegitimă dintre un frate și o soră. Descoperim o familie în care limita dintre …

Despicable Me 3 este pe primul loc în box-office-ul american

Partea a treia a filmului „Despicable me„/” Sunt un mic ticălos” a cucerit publicul american încă din prima săptămână de când a apărut în cinematografe. A surclasat filme ca „Baby Driver” cu Kevin Spacey în distribuție și „Transformers: The Last Knight”, saga civilizației roboților ce-i are în distribuție pe Mark Wahlberg, Laura Haddock și Anthony Hopkins. „Despicable me …

Cine? Filmul!

Astăzi este despre film. În toată gama variată pe care cuvântul „artă” o pune la dispoziție, filmul este unul dintre pionieri. Indiferent ce îți place să faci în timpul liber sau ce gusturi cinematografice ai avea, este absolut imposibil să nu te fi impresionat cel puțin un film în viața asta. Cu toții am văzut …