INTERVIURI

Darius Iordăchioae-Nouri sau pasiunea de a fi debater

Darius Iordăchioae-Nouri împlinește chiar astăzi 18 ani. Este elev la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București și încă de mic a fost evaluat drept un copil cu o inteligență peste medie. La grădiniță fiind, ieșea mereu în evidență prin felul în care vorbea. Întotdeauna își expunea punctul de vedere, argumenta și cerea argumente celor din jur la afirmațiile pe care le făceau. Discuțiile cu oamenii mari erau preferatele lui și de fiecare dată îi uimea pe partenerii de dialog cu claritatea cu care își spunea părerea și cu logica lui sănătoasă și uimitoare pentru un copil de doar câțiva anișori. În grădinița la care a învățat a rămas chiar o vorbă pe care educatoarea lui, doamna Adriana Călin a povestit-o tuturor cu amuzament, dar și admirație pentru felul în care gândea copilul de 5 ani. Povestește doamna că l-a certat la un moment dat pentru că vorbea în timpul orei și i-a spus că o să-i cheme părinții la grădiniță sau o să-l dea afară din clasă. Orice copil de vârsta lui ar fi tăcut ori ar fi ignorat amenințarea educatoarei, dar Darius, după un moment de gândire, cu inocență, dar și cu interesul copilului care gândește, pune întrebarea care a rămas celebră printre cadrele didactice din grădiniță: Nu vă supărați! Care ziceați că e a doua variantă? 

Au trecut anii de la acel moment, dar înclinația lui Darius de a cunoaște și de a afla purtând dezbateri cu oricine era interesat s-a transformat în pasiunea vieții lui. În întâmpinarea sa a venit Clubul de Debate al Colegiului Național Gheorghe Lazăr al cărui membru este și care i-a devenit o a doua familie. Despre parcursul lui Darius Iordăchioae-Nouri în lumea dezbaterilor, despre competițiile naționale și internaționale la care a participat și despre premiile obținute, l-am invitat să ne povestească chiar el.

Presscafe: În primul rând, te rog să-mi spui când ai auzit tu pentru prima oară de dezbateri?

Darius Iordachioae-Nouri: Prima oară am auzit că există un club de dezbateri la mine la liceu, de la profesoara mea de engleză de la vremea aceea, care îmi era și dirigintă. Eram în clasa a VI a.

Presscafe: Ce ți-ai imaginat tu, atunci, că se întâmplă la un club de debate?

Darius Iordăchioae-Nouri: Credeam că la un club de dezbateri se învață, pentru început, cum se dezbate și apoi, vin membrii în fața grupului și vorbesc. În afară de această idee generală nu mi-am construit așteptări legate de această activitate.

Presscafe: Și totuși, cum ai ajuns să te înscrii la Clubul de Dezbateri al Colegiului Național Gheorghe Lazăr?

Darius Iordăchioae-Nouri: Încă de când eram mic am fost încurajat să vorbesc și să-mi expun părerea. Ca rezultat al acestei obișnuințe, dorința de a mă înscrie la dezbateri a venit firesc, încă de când am aflat de existența clubului, dar a trebuit să aștept până în clasa a IX a pentru a aplica.

Presscafe: Din momentul în care ai fost admis în grupul de dezbateri al liceului, ai aflat ce presupune această activitate. Poți să ne explici și nouă?

Darius Iordăchioae-Nouri: În esență, dezbaterile sunt un joc de echipă. Există două echipe, fiecare a câte trei membrii: echipa care propune (guvernul) și echipa care se opune (opoziția). În dezbatere, reprezentanții celor două părți vorbesc pe rând, unul câte unul, argumentând, contra argumentând sau comparând idei. Fiecare echipă are trei discursuri de câte 8 minute și o sumarizare de 4 minute. Prin urmare, un meci durează aproximativ o oră. Înainte de fiecare dezbatere este oferită o temă din sfere naționale și internaționale de interes care pot varia de la cultură, politică, economie, relații internaționale etc. Aceste teme sunt oferite de organizatorii competiției sau de către antrenorii de la club.

Presscafe: Poți să ne spui niște exemple de teme, moțiuni, cum le spuneți voi, care ți-au atras atenția în mod plăcut sau în mod neplăcut?

Darius Iordăchioae- Nouri: Una dintre moțiunile care mi-a plăcut a fost: Acest parlament n-ar mai trimite la închisoare oamenii condamnați pentru crime non violente. Țin minte că am fost în echipa opoziției atunci și am câștigat. Iar o moțiune care nu mi-a displăcut, dar mi s-a părut ciudată a fost: Acest parlament ar face să fuzioneze Direcțiile Naționale Anticorupție din România și Republica Moldova.

Presscafe: Cât durează pregătirea pentru un caz, pentru cele 56 de minute de dezbatere?

Darius Iordăchioae-Nouri: În general, 2-3 zile, dar există și moțiuni impromptu care se pregătesc obligatoriu în 45-60 de minute înaintea meciului. În acest caz te bazezi doar pe cunoștințele și cultura generală acumulate de-a lungul vremii. Nu ai voie să te documentezi înaintea meciului.

Presscafe: Pentru că mai devreme ai adus vorba despre antrenori și competiții, spune-mi cine sunt antrenorii tăi și care a fost prima competiție la care ai participat vreodată?

Darius Iordăchioae- Nouri: Principalii antrenori, cei care mi-au fost alături încă de la început, sunt Adrian Mălăieș- Popescu, Adina Ionescu și doamna profesoară Elena Sticlea, fără de care clubul nostru de dezbateri nu ar putea să funcționeze. Printre antrenorii care s-au alăturat recent clubului se numără și Alexandru Giurgea, Alexandra Ciufu, Mihai Huială, Alexandra Ciaușescu.

Prima mea competiție a fost Muntenia Monthly Open, în ianuarie 2016 și îmi amintesc că eram panicat că nu mă voi înțelege cu colegele mele de echipă.

Presscafe: Și până la urmă v-ați înțeles?

Darius Iordachioae-Nouri: Da, suficient cât să câștigăm doar una dintre cele trei runde. 🙂

Presscafe: Ai participat la zeci de competiții după aceea. Te rog să îmi vorbești despre cele mai importante din punctul tău de vedere și de ce le consideri așa.

Darius Iordăchioae-Nouri: Cele mai importante competiții pentru mine au fost cele două ediții ale Chișinău Open. Prima, deoarece a fost prima dată când am jucat cu echipa care urma să-mi fie alături pe tot parcursul următorului an, formată din Raluca Ioana Chifor și Irina Ioniță. A doua ediție de la Chișinău Open mi-a rămas în memorie deoarece a fost prima dată când am intrat în rundele eliminatorii ale vreunei competiții și am jucat și finala.

Presscafe: Care sunt participările care ți-au adus mai multe satisfacții sau mai multe emoții? De ce?

Darius Iordachioae-Nouri: Cele mai mari emoții le-am avut la finalul celei de-a douăsprezecea ediții a competiției Saint George City of Debate, care este una dintre cele mai mari competiții, dacă nu cea mai mare din România, când am câștigat locul al doilea la vorbitori. O altă competiție de care îmi aduc aminte cu plăcere este Muntenia Monthly Open din ianuarie 2017 (exact la un an de la prima mea participare la vreo competiție), unde am câștigat locul întâi la vorbitori individuali.

De asemenea, îmi amintesc de o inițiativă a Direcției Generale Anticorupție menită să informeze elevii despre pericolele corupției la scară înaltă și la scară redusă, prilej cu care s-a organizat un meci de dezbateri între 16 licee. Fiecare liceu avea câte două echipe care își alegeau o moțiune cu tematică anti-corupție. Completul de arbitri era format din cinci domni procurori. Echipa noastră a câștigat locul întâi și o tabără la Costinești, prin Proedus (Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive).

Presscafe: Toate aceste participări și experiența acumulată de-a lungul timpului te-au făcut să-ți dorești și mai mult să progresezi. Care este momentul culminant, până acum, în viața ta de debater?

Darius Iordachioae-Nouri: Momentul pe care îl consider culminant este acela în care am reușit să ajung în lotul extins al Echipei Naționale de Dezbateri a României.

Presscafe: La un moment dat ai fost invitat la Ambasada Statelor Unite din București. Cu ce prilej și ce s-a întâmplat, mai exact, acolo?
Darius Iordachioae-Nouri: Ce s-a întâmplat la Ambasada Americii rămâne la Ambasada Americii. 🙂 Glumesc, desigur. A fost organizat un eveniment care avea drept temă protecția animalelor și care includea dezbateri pe acest subiect. Dezbaterile s-au ținut în limba engleză, evident, iar echipa noastră de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr a primit cupa de bronz, înmânată de Excelența sa, domnul Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite la București.

Presscafe: Ai avut și participări la competiții internaționale?

Darius Iordachioae-Nouri: Da. Prima participare la o competiție internațională a fost în august 2016 la Chișinău Open, a doua, tot la Chișinău, în august 2017, apoi, în iarna lui 2017 la Winter Holidays Open în Croația. Cea mai recentă a fost acum două săptămâni, la ARGO Open 2018 care a avut loc la Ploiești.

Presscafe: Ai vorbit despre o serie întreagă de competiții de pe teritoriul României și nu numai. Cine se află în spatele acestora? Cine le organizează și vă aduce împreună la meciurile de dezbateri?

Darius Iordăchioae-Nouri: Organizația internațională care se ocupă de subiectele și formatul de dezbatere se numește IDEA. Organizația națională care stă în spatele competițiilor se numește ARDOR (Asociația Română de Dezbatere, Oratorie și Retorică) și are la rândul ei mai multe asociații membre.

Presscafe: Ascultându-te, am remarcat cât de importantă este pentru tine echipa. Sunteți prieteni și în afara competițiilor? Cum vă petreceți timpul, atunci când nu dezbateți?

Darius Iordăchioae-Nouri: E o vorbă pe care o avem: dezbaterile sunt viața, timpul liber e timp de pregătire pentru dezbateri. Și da, sunt sau am rămas prieten cu majoritatea coechipierilor pe care i-am avut de-a lungul timpului. Cei cu care am stat cel mai mult și care îmi sunt cei mai apropiați sunt Raluca, Irina și Ana Coman.

Presscafe: Doar fete?

Darius Iordăchioae-Nouri: Nu, mai sunt și băieți: Călin Ilieș și Andrei Păun.

Presscafe: Ai colindat țara în lung și în lat, de la Timișoara la Ploiești, de la Sfântu Gheorghe la Iași și oriunde a avut loc o competiție de dezbateri. Asta nu te-a împiedicat, uneori, să fii prezent la școală? Cum reacționează profesorii tăi la acest fapt?

Darius Iordăchioae-Nouri: Într-adevăr, au fost momente când am fost nevoit să lipsesc, dar profesorii mei de la clasă m-au sprijinit întotdeauna. Cu această ocazie vreau să-i mulțumesc dirigintei mele, doamna profesoară Monica Taliu, celorlalți profesori și conducerii liceului care încurajează pasiunile fiecăruia dintre noi. După cum se știe, Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București pentru unii este doar un liceu, dar pentru noi este un mod de viață. Acest fapt se datorează deschiderii și înțelegerii de care dau dovadă cadrele didactice.

Presscafe: Ce drum vrei să alegi după ce vei absolvi liceul?

Darius Iordăchioae-Nouri: De când mă știu, am avut o singură opțiune pe care am păstrat-o până acum: politica. Pentru a ajunge la scopul final, am ales să încep cu Dreptul, aspirând să devin procuror. Asta ca să am o meserie de bază. Abia apoi aș încerca să intru în viața politică românească.

Presscafe: Grea misiune ți-ai ales în contextul actual, dar dătătoare de speranță pentru cei care cred că se mai poate schimba ceva odată cu trecerea generațiilor. Crezi că toată munca de debater te va ajuta în cariera ta?

Darius Iordăchioae-Nouri: Am încredere că dezbaterile îmi oferă abilitățile necesare ca să trec prin viată cu succes.

Presscafe: Mulțumim pentru interviul acordat și pentru că astăzi este ziua în care devii major, îți spunem și noi La mulți ani! Să îți împlinești visurile!

Darius Iordăchioae-Nouri: Vă mulțumesc!

S-ar putea să-ți placă și...