Orașul pare că e un martor tăcut al vieții oamenilor. Dacă ești puțin atent însă, este posibil să-l auzi. Imaginea aceasta pe care am surprins-o într-un cartier al Bucureștiului mi-a spus povestea unui om care încearcă să se detașeze de trecut. Vrea să-l facă uitat, dar nu reușește. Ar fi putut să aleagă tomberonul, dar n-a făcut-o. A sprijinit cu grijă obiectele de un gard cu speranța că cineva le va lua.
Dar ce om are nevoie de trecutul altui om?
Printre betoanele din orașe, natura își cere dreptul la viață. Felul în care iedera înconjoară blocul poate fi o declarație de război sau una de dragoste. Depinde cum privești și cum te raportezi. Spectacolul urban continuă.
Tot timpul așteptăm ceva. Chiar și atunci când ne dăm seama că tocmai așteptările ne aduc cele mai mari dezamăgiri, noi tot așteptăm. Și culmea ironiei este că ajungem să așteptăm să nu mai așteptăm nimic. De fapt, dacă ar fi să ne luăm după mesajul de pe ziduri, toată viața e o așteptare. Ce-ar fi să rupem cercul ăsta vicios începând de astăzi?
Respectarea regulilor de circulație într-un oraș sunt esențiale pentru buna funcționare a… vieții. De aceea, autoritățile s-au gândit să limiteze cu indicatoare zona în care nu e admis să dai bani cerșetorilor. În locul acela nu e voie. Poți să mergi mai în față. Acolo, s-ar putea să apară un alt indicator cu suma maximă admisă pe care o poți da nevoiașilor. Parafrazând o replică celebră de film: ”Indicatorul care nu spune o poveste nu primește atenție”.
Am ajuns pe o străduță umbroasă, discretă care n-are nimic în comun cu marile bulevarde dintr-un oraș. Ar putea trece oricând neobservată. Are ceva însă care o scoate din anonimat. Nu, nu vreo clădire impunătoare ori vreo groapă celebră, ci numele: strada Turnătorilor. Am căutat harta Bucureștiului, din curiozitate, ca să văd unde e localizată mai exact și să înțeleg de unde îi vine denumirea. Tot ce am observat este că se află între Parcul Circului și Biserica Tei. O fi fost ales întâmplător numele acestei străzi? Răspunsul ține de imaginația fiecăruia.
Poate vă întrebați de ce scriu oamenii pe ziduri. Poate sunt unii deranjați de această modă. Artistul stradal anonim s-a gândit să elucideze misterul. Și cum putea s-o facă mai bine dacă nu scriind tot pe un perete. Explicația este una simplă: „scriu pentru că nimeni nu ascultă!” Să nu ne mirăm dacă într-o zi nu va mai exista un perete nescris în tot orașul.
Într-un oraș mare, lipsa de sincronizare poate produce blocaje inimaginabile. Amintiți-vă doar momentele din trafic pe care le-ați trăit atunci când nu funcționau semafoarele. Haosul era la el acasă. Cine trece primul? Cine cedează? Se pare că același tip de blocaj se întâmplă și la nivel personal. Iar dacă ești pieton și nu ai claxon să-ți faci auzită disperarea, te apuci să scrii pe ziduri, în speranța că data viitoare va fi și sincronizare.
Adio, poze de la nuntă pe malul lacului, pe iarbă sau în parc! Adio, romantism! De ce au nevoie tinerii însurăței ca să-și construiască un viitor? Știm cu toții răspunsul. În consecință, a apărut noua fiță de oraș: poza de la nuntă se face lângă zidurile unei bănci. De acolo vine prosperitatea. 
Zidurile gri ale Bucurestiului au prins culoare. Adolescentii au primit un spațiu al lor unde să își expună creațiile. Mesajul are o încărcătură aparte. Atrage privirile și admirația trecătorilor. În spatele lui însă se află o poveste pe care nimeni nu vrea s-o trăiască. Muralul SPACE FREE este un proiect inițiat de Fundația Friends for Friends, parte din Campania Respectului. Da, mesajul are legătură cu campania împotriva violenței domestice. Acum, că știți, priviți-l încă o dată! Cum vi se pare?
Cât de drăguți sunt oamenii atunci când iubesc! Merg pe străzi zâmbind, povestesc cui vrea să-i asculte despre iubirea lor, ba chiar își scriu declarațiile pe ziduri. Am auzit multe: puiule, pisoiaș, iepuraș, motănel, ursuleț și toată pleiada de diminutive specifică limbajului îndrăgostiților. Dar mesajul acesta din oraș parcă le-a întrecut pe toate.
