Stiri TIMP LIBER

Cele mai ascultate piese ale anului 2019 au fost produse de Marko & Seba

Cu o audiență de aproape 53 de milioane de ascultători și 5018 difuzări la posturile de radio din România, piesa „Luna” – Carla’s Dreams se află pe locul întâi în Media Forest Chart 2019, devenind astfel cea mai ascultată piesă a anului. Melodia a fost compusă de Carla’s Dreams și produsă de Marco & Seba.

Pe locul al doilea în clasament se află The Motans feat. Irina Rimes cu „Poem”, o altă piesă produsă de Marco & Seba, care  a cumulat peste 38 de milioane de vizualizări pe YouTube.

 Marco & Seba se bucură de notorietate internațională. Ei au compus single-ul „Bom Bidi Bom” interpretat de Nicki Minaj si Nick Jonas pe coloana sonoră filmului „Fifty Shades Darker”. De asemenea, cei doi sunt producătorii responsabili de hituri care i-au adus INNEI recunoaștere mondială: „Hot”, „Sun is Up”, „Déjà Vu”, „Club Rocker”.  În plus, Marco & Seba au produs și compus piesa „Hypnotized” interpretata de AKON.

 În top 10 se regăsesc și alți artiști Global Records, precum Minelli cu „Mariola”, pe locul patru, INNA cu „Iguana” pe locul șapte, Delia feat. The Motans – „Rămâi”, pe locul nouă, Sickotoy feat. Minelli – Addicted, pe locul zece.

Global Records a câștigat de partea lui publicul, prin cele șapte piese prezente în top 10 Media Forest Chart 2019, care au fost difuzate în heavy rotation și au strâns zeci de milioane de vizualizări pe YouTube.

Piesele produse de Marco & Seba vor putea fi ascultate live la The Concert – unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului 2020, unde vor urca pe scenă Carla’s Dreams, INNA, ANTONIA, The Motans, Irina Rimes și mulți alții.

 Vor fi trei zile de muzică și entertainment, pe 30, 31 mai și 1 iunie. Biletele pot fi cumpărate de aici!

S-ar putea să-ți placă și...