Stiri

„Fată, deschide ochii”, sfatul lui Rachel Hollis care s-a vândut în peste 2 milioane de exemplare

„Viața ta depinde de tine”, precizează Rachel Hollis încă pe prima pagină a cărții Fată, deschide ochii!, apărută și la noi la Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei. Tot ea continuă însă foarte clar: „Dar nu vei crede niciodată acest adevăr dacă nu înțelegi mai întâi minciunile care-ți stau în cale […] Ai crezut vreodată că nu ești suficient de bună? Că nu ești suficient de slabă? Că nu poți fi iubită? Că nu ești o mamă bună? Ai crezut vreodată că meriți să fii tratată urât? Că nu valorezi nici cât o ceapă degerată? Sunt numai minciuni. Toate.”

            Cartea, #1 Bestseller New York Times, tradusă în 33 de țări și vândută în peste 2 milioane de exemplare, este încă un proiect de succes creat de Rachel Hollis, scriitoare, om de televiziune, speaker motivațional și CEO la Chic Media, o celebră companie specializată în crearea de conținut digital pentru femei.

            Autoarea cărții Fată, deschide ochii! a fost prezentă în topul celor mai buni 30 de antreprenori sub 30 de ani alcătuit de Inc. Magazine. Succesul ei și al cărților scrise de ea se datorează în special felului onest în care Rachel reușește să spună lucrurilor pe nume și să detalieze experiențe de viață foarte intime. Prin intermediul cărții Fată, deschide ochii!, Rachel Hollis își propune să le ajute pe femei să înlăture toate lucrurile negative pe care și le repetă și să devină așa cum merită să fie: fericite. Tocmai de aceea, cele 20 de capitole ale cărții sintetizează cele mai frecvente minciuni pe care femeile și le spun, iar Rachel le explică pașii pe care trebuie să îi facă pentru a le înlătura. Sinceră, deschisă și binevoitoare, Rachel nu se rezumă doar la a da sfaturi seci, ci detaliază în amănunt situațiile grele prin care a trecut de-a lungul vieții, inclusiv sinuciderea fratelui său, depresia post-natală sau umilința pe care a îndurat-o într-o relație. „Nu sunt singura femeie care a lăsat vreodată un bărbat să se poarte urât cu ea. Spunând-mi povestea și spunând adevărul, sper să le pot ajuta pe unele dintre voi să facă alegeri mai bune decât am făcut eu sau să vadă realitatea așa cum e”, declară autoarea într-unul din capitole. În plus, ea consideră că frica stă la baza tuturor alegerilor și singura modalitate prin care poate fi înlăturată este să vorbești despre ea.  

            „Dacă Rachel Hollis te îndeamnă să te trezești la realitate, nu mai sta pe gânduri! Ea este mentorul de care au nevoie toate femeile”, spune Anna Todd, autoarea seriei After, apărută la Editura Trei.

S-ar putea să-ți placă și...