Aparițiile lui Mata Hari la petrecerile private din înalta societate pariziană, în postura sa de interpretă a unor dansuri sacre orientale, așa cum le intitulase chiar ea (vezi aici) au propulsat-o imediat în marea lume artistică. Prin intermediul avocatului de drept civil Edouard Clunet, mai în vârstă decât ea, dar îndrăgostit fără scăpare, a reușit să-și angajeze un manager-agent, Gabriel Astruc, cel care se ocupa de marile nume ale vremii: balerinul Nijinsky, compozitorul Igor Stravinsky și alții. Așa se face că Mata Hari a dansat la Teatrul Olympia din Paris în spectacolul ”Visul” pentru prima dată, pe 18 august 1905 și pentru o sumă de bani uriașă: zece mii de franci (adică peste patruzeci de mii de dolari în zilele noastre). După cronici elogioase și un succes măreț, a urmat un alt succes profesional: semnarea unui contract de dansatoare în opera ”Regele din Lahore”, compusă de Jules Massenet care devine cel mai popular compozitor al acelor zile. Celebritatea ei depășește granițele țării și astfel a fost invitată să danseze timp de două săptămâni la Madrid, în Spania. După succesul răsunător de acolo s-a ales nu doar cu admirația spaniolilor, ci și cu iubirea lui Jules Cambon, ambasadorul Franței la Madrid, un diplomat important care negociase soluționarea Războiului hispano-american. Acesta a organizat o recepție în cinstea ei și a numit-o ”o adevărată ambasadoare a Franței”. Asta n-a împiedicat-o să-și mai găsească un admirator, în persoana diplomatului Henri de Marguerie. Se pare că cei doi au jucat un rol important în procesul de spionaj de mai târziu al lui Mata Hari.
Premiera cu ”Regele Lahore” a dus-o pe celebra dansatoare la Monte Carlo, acolo unde în sală se aflau compozitorii Massenet (cel care compusese opera) și Giacomo Puccini, ambii amorezați de Mata Hari, drept dovadă fiind bilețelele pline de pasiune pe care i le-au trimis după spectacol. Nici după reprezentațiile susținute în Germania nu a trecut neobservată de bărbații care se îndrăgosteau de ea iremediabil. La Berlin a devenit amanta locotenentului Alfred Kiepter care a instalat-o într-un apartament aflat cât mai departe de zona orașului în care locuia el împreună cu soția. Avea să povestească Mata Hari apoi: ”Am rămas cu el trei ani. Am călătorit foarte mult și pentru că era foarte bogat m-a întreținut somptuos. În decembrie 1906 și ianuarie 1907, am dansat la Viena, unde m-a însoțit”. Tot la Viena s-a produs și despărțirea dintre ei fiindcă soția locotenentului i-a dat acestuia un ultimatum. Kiepter s-a retras din viața dansatoarei, dar nu înainte de a-i plăti trei sute de mii de mărci (echivalentul a peste un milion de dolari la valoarea actuală).
După acest moment de eșec amoros, Mata Hari și-a luat o pauză pentru a călători în Egipt și declara ziariștilor că se duce acolo pentru a găsi tehnici și dansuri noi. De fapt, ea se plimba fiindcă așa voia și îi plăcea. Când a revenit la Paris, după doar câteva săptămâni, a început să-și promoveze noile dansuri pe care, chipurile, le învățase în călătoria din Egipt și mai apoi, India. N-a mai durat mult nici până când și-a găsit un nou amant, un agent de bursă foarte bogat, frumos și însurat, Xavier Rousseau. Acesta i-a închiriat un castel de țară în Esvres, unde Mata Hari a locuit până la finalul anului 1911. Pe lângă minunatele condiții de locuit, Rousseau i-a oferit patru cai, o trăsură, mobilă de lux și, pe lângă menajera ei olandeză, încă o menajeră, un valet, un vizitiu, o bucătăreasă și un grădinar. Ba chiar, la un moment dat, renunțând la soția lui, amantul s-a mutat împreună cu Mata Hari într-o altă casă imensă din Neuilly-sur-Seine, a cărei chirie costa enorm. Stilul de viață opulent însă i-a dus în cel mai scurt timp pe cei doi la faliment. Investițiile proaste pe care le-a făcut tânărul chipeș au consumat inclusiv banii pe care dansatoarea îi primise de la fostul iubit. Iată ce declara Mata Hari: ”Amantul meu mi-a făcut praf averea personală, pierzând două sute de mii de mărci. M-am despărțit de el, am vândut tot și în 1912 mi-am reluat viața în teatru”. Xavier Rousseau s-a întors la soția sa, ruinat.
Pentru Mata Hari a urmat un angajament la Scala din Milano, dansând în ”Prințesa și floarea” din opera Armide a lui Gluck, apoi a interpretat rolul lui Venus din baletul ”Bacco e Gambrinus”, prestații pentru care primea câte trei mii de franci pe lună (adică vreo douăsprezece mii de dolari acum). A oferit și un spectacol privat pentru prințul di San Faustino care a fost atât de încântat de prestația ei, încât a comandat să i se picteze chipul ei în chip de Salomeea, aproape goală, deasupra capului lui Ioan Botezătorul. Toate acestea însă n-o prea ajutau să trăiască așa cum era obișnuită, într-un lux desăvârșit și încet, încet a început să rămână fără bani. A fost obligată să mai facă și câteva compromisuri artistice, dansând pe bani puțini la petreceri particulare, într-un teatru mai puțin celebru din Palermo, dar și la Folies Bergere. Se spune că în acea perioadă ar fi început să frecventeze din nou casele de toleranță fiindcă nu avea de gând să renunțe la stilul de viață luxos și avea nevoie mereu de bani cât mai mulți. În acest sens, la un moment dat a devenit amanta lui Constant Bazet, un important director de bancă și în paralel a reluat legătura cu iubitul care o părăsise pentru nevastă, Alfred Kiepert. Tot cam atunci a reușit să semneze un contract prin care urma să danseze șase luni la Metropol, în Berlin, începând cu septembrie 1914, pentru o sumă considerabilă: patruzeci și opt de mii de mărci (două sute douăzeci de mii de dolari, azi).
În aer însă plutea războiul. Mata Hari era total desprinsă de realitatea din jur și povestește cu inocență și naivitate cum, aflată într-un salon privat la cină cu un șef de poliție, a auzit o mare agitație. Era o demonstrație spontană de care partenerul ei nu știa și la care a fost nevoit să se ducă. ”Am văzut o mulțime frenetică în fața palatului împăratului strigând: Germania înainte de toate! După câteva zile a fost declarat războiul.” În aceste condiții era nerăbdătoare să se întoarcă la Paris și să-și salveze bunurile, ea nefiind cetățean francez. A încercat să anuleze contractul cu teatrul, costumiera i-a luat bijuteriile și hainele fiindcă n-o plătise, agentul trebuia să fie și el plătit, iar banca i-a înghețat conturile fiindcă era rezidentă a Franței cu care Germania se afla în război.
Pe 6 august a vrut să plece cu trenul, dar grănicerii germani nu i-au dat voie să treacă frontiera fără pașaport care să ateste că ea are cetățenie olandeză (Olanda fiind țară neutră). A fost dată jos din tren fără imensele sale bagaje.
Ce putea să facă în această situație? Ce știa ea mai bine: a sedus un om de afaceri olandez, a făcut rost de pașaport olandez și a primit niște bani de la acesta ca să plece la Amsterdam. O dată ajunsă acolo, a reluat o relație mai veche cu un fost amant, baronul Edouard Willem van der Capellan, cu zece ani mai în vârstă, bogat, căsătorit, colonel în cavaleria olandeză. Acesta i-a închiriat o casă la Haga, dar destul de liniștită pentru gustul ei. Se plictisea petrecându-și timpul acolo așteptându-l pe colonel. Iar război fiind, nici viața din oraș nu era mai animată.
Ce avea să-i schimbe destinul în mod fatal însă, a fost vizita pe care a primit-o în toamna lui 1915 de la Karl Kroemer, consulul onorific al Germaniei la Amsterdam. Acesta recruta agenți de spionaj pentru Germania și spera s-o convingă să facă și ea parte din organizația lui. I-a oferit douăzeci de mii de franci. Ea a spus că e prea puțin. El a asigurat-o că acesta este doar începutul pentru perioada de probă. A pus-o să scrie și să semneze cu cerneală simpatică. Nu i-a plăcut ideea și n-a făcut-o. Ba Kroemer i-a dat și un nume de cod: H21 cu care să-și semneze rapoartele.
Mata Hari nu îi simpatiza deloc pe germani și nu avea nici cea mai mică intenție de a face spionaj pentru Germania, dar a acceptat banii de la Kroemer, considerând că era un fel de răsplată pentru blănurile si banii pe care i le confiscaseră grănicerii germani. Pe de altă parte, era obișnuită să primească bani de la bărbați și nu i se părea că ar avea vreo obligație pentru asta. Aceasta a fost una dintre greșelile care au costat-o viața.
(va urma)
MATA HARI, POVESTEA FAIMOASEI CURTEZANE DE LA A CĂREI EXECUȚIE SE ÎMPLINESC 101 ANI (V)