Pe 21 martie, de Ziua Internațională a Poeziei, Julius Meinl te invită să te alături campaniei-manifest „Plătește cu poezie”, care are loc în peste 192 de cafenele din România. Inițiativa se află la cea de-a șaptea ediție și îl are ca ambasador global pe cântărețul-compozitor Tom Odell. Pe 21 martie 2019, toți cei care aleg să participe …
Sâmbătă, 16 martie 2019, de la ora 21:00, CinemaTePeca vă invită la “Pas în doi”, o frumoasă poveste de dragoste desfășurată într-un decor de “fabrici și uzine”. “Vreau piese brute, dați-mi piese piese brute!” e replica din film care a fixat pelicula lui Dan Pița în memoria colectivă ca simbol al realității care frizează ficțiunea. …
Ediția din 2019 a Festivalului „George Enescu” aduce o nouă premieră – Festivalul „George Enescu” pentru Copii – posibilă datorită parteneriatului cu Opera Comică pentru Copii din București. Peste 1500 de spectatori vor avea ocazia să asculte marile lucrări prezentate în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” într-un format adaptat vârstei lor. Opera Comică pentru Copii …
În ciuda dezamăgirilor, visurile trebuie să-și croiască drum în viețile tuturor, acesta este mesajul pe care îl transmite MIRA odată cu noua ei piesă, „Cum de te lasă”. Vocea caldă a artistei și ritmul vibrant al melodiei sunt doar două dintre motivele ce vă vor face să vă îndrăgostiți de această piesă. „Cum de te …
E-theatrum.com este numele primei platforme digitale de conținut video care găzduiește spectacole de teatru dedicate familiilor de români din diaspora și tuturor celor îndrăgostiți de arta dramatică românească. Platforma digitală E-theatrum conține povești, spectacole de păpuși pentru copii și spectacole de teatru pentru părinți. Spectacolele au fost filmate, editate și montate după standarde profesioniste de …
La cea de-a 91-a ediție a Galei de decernare a Premiilor Oscar, România a fost reprezentată prin brandul Seroussi care a asigurat ținutele de ceremonie ale câștigătorului Premiului Oscar Sam Davis, co-producătorul scurt-metrajului Netflix “Period. End of Sentence” și ale nominalizaților Rob Epstein și Jeffrey Friedman, producători pentru “End Game”, Marc Shaiman, compozitor pentru coloana …
Cel mai recent single al Darei, „La costum”, vorbește despre faptul că în
dragoste nu există limite sau reguli, iar filmările pentru clip au fost unele
foarte solicitante pentru artistă. „Filmarile pentru La costum au fost o experiență diferită de tot ceea ce am trăit
anterior, pentru că am simțit multă durere pe set”, spune ea râzând. „Sforile care
mă dirijează îmi strângeau mâinile, picioarele și îmi limitau mișcările extrem
de mult. După filmare am rămas cu ceva răni și vânătăi, dar asta a contribuit
la crearea unei imagini foarte autentice”, povestește Dara, care s-a lăsat pe
mâna celor de la NGM Creative pentru realizarea acestui videoclip. De asemenea,
Loops Production este creditat cu producția videoclipului.
Noua piesă a Darei este făcută în colaborare cu The Motans, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai ei. „La costum, la patru ace, cu multe reguli – dragostea mea nu e așa. Ea nu poate fi cumpărată și nici ținută într-o colivie. Sunt radicală în toate deciziile din viața mea, chiar și atunci cand iubesc tare. Pot să dau tot, mai puțin libertatea mea. Am scris piesa împreună cu The Motans, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai mei, care a știut sa traducă multe din emoțiile mele în text.” declară ea.
Muzica: Denis Roabeș (The Motans), Dara, Alex Cotoi, David Ciente
Text: Denis Roabeș (The Motans), Dara
Producție: Alex Cotoi, David Ciente
Artista s-a lansat la Global Records cu single-ul „Istoria unei fete”, după
„Fie ce-o fi”, colaborarea cu artiștii Carla’s Dreams, INNA și Antonia. Ea a
devenit cunoscută în Republica Moldova împreună cu echipa YouBeSC Creative
Institute, cucerind publicul de acolo în urma participării la Selecția
Națională pentru Eurovision. În primăvara anului 2018, Dara a lansat single-ul
„Mii de ori”, iar în toamnă, „Înapoi”, o colaborare cu alt DJ.
Platforma Global,
formată din Global Records, casă de
discuri, Global Booking, agenție de
impresariat, Global Events, agenție
de evenimente și Global Talent United,
agenție de talente și endorsement, reprezintă artiști de top precum INNA,
Antonia, Carla’s Dreams, Delia, Irina Rimes, The Motans, Mark Stam, Nicoleta
Nucă, Vanotek și influenceri de referință precum BRomania, Laura Giurcanu,
Alina Ceușan, Carmen Grebenișan, Laura Mușuroaea, Selly, Vlad Munteanu, Cristi
Munteanu și mulți alții.
După o
piesă-statement și un videoclip revoluționar, The Motans și Dirty Nano lansează
remixul single-ului „Invitat”. Sound-ul fresh, ritmat și optimist duce cu
gândul la petrecerile din serile călduroase în care toată lumea se bucură de
viață.
Dirty Nano x The Motans – Invitat
Piesa „Invitat”
este compusă de Denis Roabeș și a beneficiat de primul clip din România
realizat cu ajutorul inteligenței artificiale pe zona de style transfer.
Videoclipul piesei „Invitat” este unul atipic, dar original și artistic și
reprezintă o inovație din punct de vedere tehnic. Cu un sound aparte, piesa
vorbește despre iubire, dezamăgiri, despre jocurile vieții care uneori sunt
ciudate și greu de înțeles. „Viața e un lucru foarte interesant. Îți mulțumesc
pentru tot ce ai fost în viața mea. Ești un om minunat și îți doresc să fii
fericită!”, spune Denis Roabeș.
The
Motans – Invitat
Anul acesta The
Motans pregătește un show unic, cu un concept suprarealist, primul concert de
anvergură, un adevărat spectacol de lumini și proiecții. „The Motans Grand
Concert” va fi cel mai grandios concert pe care artistul îl pregătește pentru
toți fanii, dar și pentru cei care își doresc să ia parte la un show unic.
Evenimentul va avea loc pe 31 mai, la Arenele Romane din București. Din
playlist nu vor lipsi piesa de debut „Versus”, care a devenit un adevărat
fenomen pe piața muzicală, „Înainte să ne fi născut”, „Jackpot” sau „Weekend”
ft. Delia, declarată piesa anului 2017, cu peste 25 de milioane de vizualizări
pe YouTube.
Platforma Global, formată din Global
Records, casă de discuri, Global
Booking, agenție de impresariat, Global
Events, agenție de evenimente și Global
Talent United, agenție de talente și endorsement, reprezintă artiști de top
precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, Delia, Irina Rimes, The Motans, Mark
Stam, Nicoleta Nucă, Vanotek și influenceri de referință precum BRomania, Laura
Giurcanu, Alina Ceușan, Carmen Grebenișan, Laura Mușuroaea, Selly, Vlad
Munteanu, Cristi Munteanu și mulți alții.
În ziua în care proiectul său
împlinește doi ani, Mark Stam lansează „Nesimțit”, o piesă în care își
demonstrează din nou capacitatea de a surprinde exact ceea ce se petrece în sufletul
unui îndrăgostit. „Deși la prima vedere titlul piesei poate inspira prezența
nuanțelor închise, a unei negativități și ideea că poate e sequel-ul piesei Impar,
din primele secunde veți observa că e antonimul cuvintelor scrise mai sus”, își
descrie Mark Stam noua piesă. Lucrurile s-au legat firesc pentru acest proiect,
la care Mark a lucrat cu The Motans și Marcel Botezat & Sebastian Barac, alături
de Irina Cupko. „Fără efort, cuvintele își găseau locul potrivit pe liniile
piesei. O ador, pentru că inspiră o stare de relaxare asemănătoare brizei de
mare. Rămâne doar să închideți ochii și să vă lăsați în voia imaginației, e o
mini vacanță cu durata de 3 minute și 12 secunde pe care o puteți păstra mereu
în playlist-ul vostru, destinația o alegeți voi”, declară cu zâmbetul pe buze
artistul. Piesa a fost produsă de celebrii Marco & Seba, care au mai lucrat
și cu Inna, Nicky Minaj, Nick Jonas și Akon.
Pe
cât de ușoară a fost crearea piesei, pe atât de multe bătăi de cap le-a dat
filmarea videoclipului, pentru că, deși filmat în februarie, el trebuia să
redea atmosfera tipică dintr-o zi de vară. „Clipul a fost filmat la Chișinău de
echipa SpoialaBrothers. În timp ce filmam afară, am înghețat atât de tare,
încât nu puteam să ne concentrăm asupra mișcărilor de dans, parcă cineva le
stergea cu radiera din memoria noastră. În fine, după o mică pauză în care
ne-am încălzit, susținere din partea echipei și aproape 30 de duble, am scos-o
la capăt”, își amintește artistul, care îi este foarte recunoscător tuturor
oamenilor care au lucrat la acest videoclip, coregrafului Iurie Rybak, echipei
lui de dansatori și eroinei.
Mark Stam este un
cântăreț și compozitor originar din Republica Moldova, care s-a lansat în
martie 2017. Acest proiect muzical a fost conceput de către label-ul
SpoialaBrothers și tânarul Marius Stamatin (aka. Mark Stam). Mark spune că își
dorea să devină artist încă din copilărie și că este un autodidact. Astfel, el
a învățat canto și chitară singur, urmărind canalul YouTube. În 2013 a
participat la show-ul „Moldova are Talent” și după apariția sa pe YouTube a
fost contactat de SpoialaBrothers cu propunerea de a începe un proiect muzical.
Luna martie 2017 a
marcat lansarea primului single, „A murit iubirea”, urmat de piesa în limba
engleză ,,Days are coming”, în luna iulie a aceluiași an și de „Doar noi”
în luna noiembrie, care a depăsit 4,8 milioane de vizualizări pe YouTube. Anul
2018 i-a adus lui Mark colaborarea cu Alina Eremia pentru această piesă, iar noua
variantă, în featuring, a înregistrat peste 13 milioane de vizualizări pe
YouTube.
Single-ul „Impar”
a fost #1 în topul Shazam România, #2 în topurile radio din România și #1 în
topurile TV din România luni la rând și a acumulat peste 17 milioane de vizualizări
pe YouTube. „Vina mea” a fost, de asemenea, un hit și a adunat până acum 5,1
milioane de vizualizări.
Lino Golden lansează piesa „1, 2, 3”, produsă chiar de el, pentru care a compus atât muzica și versurile, cât și partea instrumentală. Mix masterul aparține lui Alex Baisan.
Lino 1, 2, 3
Lino le
transmite fanilor săi că acesta este doar începutul, pentru că „1, 2, 3” este
prima piesă de pe noul material pe care îl pregătește și la care lucrează
intens. „Piesa este produsă de mine, este prima de pe materialul pe care
urmează să îl lansez, al cărui nume îl păstrez deocamdată ca o surpriză. Clipul
este realizat de Ciolpan, un tânăr talentat din Italia care face clipuri trap
bombă”, spune Lino.
Pentru acest an
el mai plănuiește un album cu piese realizate împreună cu mai mulți artisti,
colaborări și inclusiv realizarea unui film documentar „pe care vreau să îl
anunț odată cu albumul. Urmează și vloguri, piese, ca de obicei, totul bine.”
Bio Lino:
Născut la Brașov, Lino Golden, pe numele real Radu Cârstea, face parte din echipa lui Alex Velea, Golden Boy Society. Cu un traseu muzical care a început încă de la vârsta de 6 ani, când Lino a descoperit violoncelul, tânărul artist și-a continuat studiile muzicale cu lecții de pian, iar la 13 ani a început să scrie versuri rap. În prezent compune și produce muzică. Printre piesele sale se regăsesc „Fane Spoitoru feat Keed”, „Panamera”, „Sus ca Jordan”, „Maceta”, „Fifa”, „N-am văzut ca tine” (feat. Alex Velea) si multe altele.
„Panamera” a devenit un adevărat
fenomen trap în muzica românească, atingând peste 32 de milioane de
vizualizari pe YouTube și fiind prezentă în playlistul celor mai relevante
posturi de radio și TV din țară.