A fost odată ca aproape niciodată o țară supradezvoltată în sud-estul Europei. Se numea România și era raiul pe pământ. E greu chiar și pentru un povestitor să surprindă în niște vorbe amărâte atâta bogăție și bunăstare. Încerc, totuși, să îi fac o imagine cititorului despre tărâmul visurilor.
De cum pășeai granița în România, te întâmpinau autostrăzi spectaculoase. Nu din acelea sărăcăcioase ca în alte state din jur, nu. Erau autostrăzi suspendate, cu câte trei-patru benzi pe direcție. Traficul pe acest teritoriu de basm era o plăcere. Practic, ai fi stat ore întregi la volan, numai de dragul de a te plimba cu mașina. Se spune că oamenii chiar asta făceau zilnic. Petreceau ore întregi în trafic, doar ca să admire minunățiile locului. Chiar și bulevardele, străzile și străduțele erau asfaltate ca-n palmă, adică așa cum sunt pistele de Formula 1. N-a existat niciodată, sau cel puțin așa spune povestea, vreo mașină ori motocicletă care să-și fi înfipt roțile în vreo groapă din asfalt și din cauza asta să moară oameni în accidente stupide. De fapt, în colțul de rai numit România, oamenii nici nu prea mureau. Poate câte unul, doi, de bătrânețe. În rest, oamenii de pe aceste meleaguri erau sănătoși tun, nu se îmbolnăveau, iar dacă o făceau cumva, mergeau la spital de unde ieșeau ca noi. Asta pentru că spitalele din România erau recunoscute în întreaga lume drept cele mai sigure de pe planetă. Curățenie, totul aseptic, aparatură medicală performantă, de ultimă generație, personal amabil și grijuliu, totul gratuit pentru oamenii muncitori. Se spune că veneau persoane din alte țări ca să se trateze în România fiindcă se știa sigur că din spitalele de aici ieșeai nu numai viu, ci și sănătos.
Copiii din România erau, de asemenea, sănătoși. Nu existau boli care să-i doboare fiindcă părinții lor erau atât de bogați, încât le ofereau un nivel de trai ridicat. Cea mai sănătoasă mâncare, în cantități satisfăcătoare, cele mai frumoase vacanțe pe malul mării ori pe crestele munților, acolo unde nu exista poluare. Părinții le ofereau toate condițiile ca să se dezvolte sănătoși fizic și psihic. Practic, în România nu existau copii săraci, triști, nemâncați ori bolnavi. Cât despre educație… celor mici li se puneau la dispoziție niște condiții extraordinare pentru a învăța. Fiecare își putea alege școala cea mai apropiată de casă, nu ca în alte țări necivilizate unde copiii trebuie să meargă kilometri întregi pe jos ca să ajungă să învețe. Școlile erau curate, renovate, cu dotări dintre cele mai avangardiste în domeniul educației. Materialele didactice erau de ultimă generație, fiecare copil primea laptop-ul lui de pe care să lucreze, iar profesorii erau atât de bine plătiți, încât veneau doar de drag la școală și rămâneau ore întregi peste program ca să-i învețe pe cei mici materiile de care aveau nevoie. Nu altele.
Mai exista o categorie de copii în România pe care n-o plângea nimeni. Este vorba despre copiii abandonați. Ei s-au născut mai puțin norocoși decât alții, dar în afară de dragostea părinților nu le lipsea nimic. Ei creșteau frumos, într-un an cât alții în zece, pentru că mediul în care trăiau era de așa natură. Orfelinatele erau o oază de liniște și curățenie, un mediu propice pentru un copil să se dezvolte armonios. Personalul care îi îngrijea se purta atât de frumos cu ei, încât micuții ajungeau să nu-și mai dorească niciodată să plece de acolo.
Ce să mai lungim vorba? Totul era atât de bine în România, încât cei de acolo s-au trezit invadați de tot felul de străini, ciudați, drogați, nebuni, progresiști, care își doreau și ei să trăiască în Paradisul de pe pământ. Românii n-au privit cu ochi buni această invazie. Ei erau obișnuiți cu liniștea câmpurilor și ogoarelor lor mănoase. Erau obișnuiți cu ordinea și disciplina unui popor civilizat care nu aruncă gunoaie pe stradă și țigări pe geamul mașinii. Românii erau oameni miloși, care nu aruncau câini pe câmp, nu schingiuiau animalele, ci le tratau ca pe niște ființe vii. Eeeei, dar ce te faci când vin unii la tine în paradis?
De unde poporul era unul bogat, cinstit, muncitor, curat, civilizat, s-a trezit deodată pe cap cu cei mai periculoși invadatori. Li se spunea gay. Nu era prea clară treaba cu ei, nu se știa exact dacă au vreo boală sau sunt doar niște dezaxați ori teribiliști, dar cert este că puneau în pericol poporul român și liniștea lui de până atunci.
La început, se mai indigna câte un român civilizat și li se mai adresa cu: ”poponarule”, ”homălăule”, dar nu îndrăznea să facă mai mult. Ospitalitatea poporului român, înțelepciunea lui este recunoscută dintotdeauna, nu-și permiteau mulți să-și spună părerea în gura mare despre invadatori.
Asta până când, niște români impecabili din punct de vedere moral, exemple demne de urmat pentru toate popoarele acelea care își zic civilizate, dar sunt vai de capul lor, deci niște demni urmași ai lui Decebal și Traian s-au gândit să formeze o coaliție care să lupte împotriva celor care le-au invadat neamul bun și pur. Pe de altă parte, dușmanul fioros lupta având ca armă iubirea. Gay-i voiau să se iubească liniștiți, iar coaliția era împotrivă. Ba, fiind prevăzătoare, coaliția s-a gândit că ăștia după ce se iubesc vor să se și căsătorească, ba chiar să adopte copii din orfelinatele de lux românești, distrugând liniștea și armonia în care trăiau micuții. Ei, acum ajunge povestea în momentul în care vajnicii coalizați cu familii tradiționale, au găsit alte 3 milioane de români impecabili din punct de vedere moral și au început să facă demersuri politice pentru anihilarea dușmanului.
Uite așa se face că, în Paradisul care era România, a apărut cea mai mare năpastă din istoria țării: căsătoria între homosexuali. Toată lumea vorbește despre asta, se preocupă de drepturile homosexualilor (dacă le au sau nu), ba chiar s-a hotărât să se facă un referendum care să schimbe Constituția țării, numai și numai de grija homosexualilor. Amănuntul că acest referendum costă doar 43 de milioane de euro este nesemnificativ pentru o țară atât de bogată și de civilizată ca România căreia nu-i lipsește nimic.
Românii s-au împărțit în două tabere. De unde au fost întotdeauna uniți, pe principiul toți pentru unul, unul pentru toți (ba chiar și conducătorii țării funcționau tot pe acest principiu), s-au trezit deodată că nu se mai înțeleg și că grija care-i macină îi scindează. Unii se duc la referendum ca să sprijine familia tradițională (ce înseamnă exact acest termen naște, de asemenea, controverse), alții nu se duc fiindcă nu înțeleg sensul acestui demers.
De când era Constituția României, adoptată în forma actuală din 21 noiembrie 1991, niciun cuplu de homosexuali nu s-a căsătorit pe teritoriul acestei țări. Probabil nu se iubeau atât de mult precum pretindeau, nu? Altfel de ce nu s-ar fi căsătorit? De copii înfiați n-a fost vorba nici atât. Procesele de adopție pentru familiile tradiționale însele erau extrem de dificile. V-am mai povestit de ce: îi era greu statului să-i smulgă pe bieții copii din luxul orfelinatelor românești și să-i dea unora care mai mult decât iubire, grijă, hrană, haine și educație nu prea aveau ce să le ofere.
Prin urmare, liniștea paradisului românesc a fost spulberată. Homosexualii cu iubirea lor imorală au întrerupt o țară cum nu mai e alta în lume (puternică, bogată, civilizată) din drumul ei spre cele mai înalte culmi ale progresului (asta dacă nu s-ar fi aflat deja acolo). Totul mergea bine, până acum. Ce se fac bieții români dacă dezaxații ăia se căsătoresc unii cu alții? Nu cumva începe bravul popor român să se împuțineze? Nu cumva numărul populației la nivelul planetei începe să scadă?
Sigur planul homosexualilor de a se iubi și a se căsători face parte dintr-un plan mai mare, pus la cale de alții, invidioși pe supradezvoltarea României și pe forța pe care această țară o are pe planetă. Vor să-i împuțineze pe români, vor să le ia cu forța copiii din orfelinate, vor să distrugă un neam atât de brav, civilizat și educat, tradițional din mamă în fiu. Na, că nu poți să zici din tată în fiu că cine știe ce se înțelege. Totul e pe muchie de cuțit, totul e nesigur și singura cale ca România să își reia liniștea dinaintea invaziei homosexuale e ca oamenii să meargă la referendum. Să spună ei acolo că vor altă constituție, că nu acceptă ca Ion să se însoare cu Vasile și după aceea li se va revela Paradisul de odinioară.
Odată dat răspunsul la întrebarea adresată la referendum: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?” va fi rezolvată problema ”poponarilor”, românul se va întoarce liniștit la oile lui, la ciobănescul mioritic și brânza cu slană și ceapă, recitând ”Miorița”, baladă emblematică a poporului.
În timpul ăsta, se vor construi alte autostrăzi, alte spitale, alte școli, se va așterne pacea de dinainte și vor trăi fericiți, bogați și relaxați, bărbat cu femeie, așa cum a scris cineva, odată, într-o carte veche pe care niciun referendum din lume n-o poate pune la îndoială. Este cartea care ne spune cum să trăim, cum să iubim, pe cine, de ce, în ce poziții și de pe ce poziții dar și pe cine să blamăm, să alungăm, să hăituim. Câtă vreme vor exista homosexuali în România, țara asta atât de tradițională se va prăbuși. Abia când vor fi anihilați toți, cu drepturile lor cu tot, România va fi iar ce a fost: buricul pământului.
Noapte bună, națiune!