Stiri

Cartea care îți învață copilul că poate orice: Ești extraordinar! – un ghid ilustrat al măreției interioare

Cum îi transmiți copilului tău, zi de zi, că este suficient exact așa cum este? Că are în el tot ce îi trebuie pentru a fi fericit, curajos și încrezător? Ești extraordinar! Zece modalități prin care să-ți arăți măreția, scrisă de Kristina Tracy și Dr. Wayne W. Dyer, este mai mult decât o carte ilustrată pentru cei mici – este o lecție de iubire, autenticitate și putere personală. Prin versuri jucăușe și desene viu colorate, cartea le oferă copiilor primele semințe ale dezvoltării personale, iar părinților – ocazia de a planta, prin lectură, convingeri care vor înflori toată viața.

Volumul este o adaptare pentru copii a ideilor din bestsellerul Cele 10 secrete ale succesului și păcii lăuntrice și a fost scris cu scopul de a le vorbi celor mici, într-un limbaj pe înțelesul lor, despre lucruri mari: iubire, curaj, autenticitate, optimism, încredere. Iată cele 10 moduri prin care copilul tău își poate lăsa măreția să strălucească:

  1. Împarte binele!
  2. Descoperă ce îți place să faci!
  3. Ești tot numai iubire!
  4. Găsește un loc liniștit în tine!
  5. Fă ca ziua de astăzi să fie minunată
  6. Schimbă-ți gândurile, fii optimist
  7. Ai grijă de tine
  8. Imaginează-ți ce-ți dorești
  9. Toți oamenii sunt speciali, dar mai ales tu
  10. Gândurile bune îți dau energie

Ilustrațiile vesele și întrebările interactive de la final îi invită pe copii să reflecteze, să creeze, să povestească, să viseze. Este o carte cu care pot construi seară de seară o lume mai bună, mai luminoasă, mai plină de sens – înăuntrul lor.

Fragment exclusiv din carte:

Consider că nu este niciodată prea devreme să începi să predai acele lecții care sunt esențiale pentru a avea o viață plină de pace și de succes. Ba chiar, cred că citirea acestor idei și comunicarea lor – fie chiar și copilului tău nenăscut încă − este cât se poate de firească.

Le citesc cărți pentru copii celor mici de când mă știu. Fiica mea cea mare s-a născut în 1967, iar cea mai mică în 1989. Am opt copii și patru nepoți, și să le citesc înainte de culcare a fost una dintre binecuvântările mele preferate întotdeauna. Îmi doresc ca toți copiii din lume să crească știind în sinea lor că sunt într-adevăr niște ființe extraordinare, de proveniență divină. Această carte a fost gândită și scrisă cu această idee în minte.

La finalul cărții, am inclus câteva pagini care conțin întrebări și ilustrații. Când le citesc această carte copiilor mei, le place la nebunie să compunem propria noastră poveste care să se potrivească cu aceste ilustrații. Tot așa, și tu îl poți determina pe micul tău înger să răspundă la întrebări și să participe la crearea propriei variante de răspuns la aceste desene pline de culoare și de imaginație.

Îmi doresc ca aceste suflete micuțe și neprețuite – dintre care multe mi-au adus atâta bucurie în viață, ascultându-mi poveștile – să închidă această carte și să se simtă atât de bine în pielea lor, încât să aibă în inimă convingerea că nimic nu este imposibil pentru ei. Și aș fi chiar încântat dacă aceasta ar deveni cartea pe care ar alege-o în fiecare seară… astfel încât o persoană așa de specială cum ești tu să le-o citească și recitească.

Vă trimit o mare de iubire,

Dr. Wayne W. Dyer

Ești extraordinar! nu este doar o carte de citit înainte de culcare, ci o declarație de iubire și încredere pe care o poți face copilului tău în fiecare zi. Cu fiecare pagină, îi reamintești că este unic, valoros și capabil de orice. Iar dacă va închide cartea zâmbind și simțindu-se bine în pielea lui, atunci ți-ai atins scopul.

Descoperiți noutățile, ofertele și evenimentele pregătite de ap! pe canalele de social media ale editurii (Instagram, Facebook, LinkedIn, YouTube, TikTok), precum și pe site.

***

ap! (ACT și Politon) este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de carte din România. Specializată în nonficțiune de calitate, editura a adus pe piața locală o serie de autori care au făcut furori în toată lumea, precum Tim Ferriss, Robin Sharma, Tony Robbins, Wayne Dyer, Steve Harvey, Gino Wickman și mulți alții. Totodată, ap! (ACT și Politon) este editura românească sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobookuri la nivel local. Lansată în 2014, editura a adus în România peste 200 de titluri în format audiobook, multe dintre acestea fiind bestsellere care au făcut înconjurul lumii și au schimbat mii de vieți.

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte, din sfere precum: dezvoltarea personală și profesională, business, antreprenoriat, spiritualitate sau wellbeing. Titlurile editurii se regăsesc atât în format clasic, cât și sub formă de eBook, MP3 sau audiobook, astfel încât cititorii să se poată bucura de lectură în orice moment al vieții lor.

S-ar putea să-ți placă și...