Stiri

”Moromeții 2” cu Horațiu Mălăele în rolul principal

Regizorul Stere Gulea revine în atenția publicului cu o surpriză cinematografică de excepție: continuarea filmului ”Moromeții”, realizat acum 32 de ani. Partea a doua a celebrei ecranizări după romanul lui Marin Preda va avea o cu totul altă distribuție, în rolul principal aflându-se Horațiu Mălăele. Printre actorii ce vor reconstitui povestea se află Iosif Paștina, un tânăr debutant în rolul fiului lui Moromete și Dana Dogaru, întruchipând-o pe Catrina Moromete. Lista distribuției cuprinde multe nume mari printre care: Răzvan Vasilescu, Florin Zamfirescu, Oana Pellea, George Mihăiță și alții.

Dacă prima ecranizare, cea cu Victor Rebengiuc în rolul principal, s-a făcut după volumul I din ”Moromeții”, de data aceasta la baza creației cinematografice vor sta volumul al doilea, romanul ”Viața ca o pradă” și publicistica lui Marin Preda. Singurul lucru neschimbat va fi locul în care se va turna filmul. Filmările vor avea loc în satul Talpa din județul Teleorman, în aceeași casă în care s-au făcut și în 1985.

Stere Gulea, regizorul în vârstă de 74 de ani, va începe lucrul împreună cu echipa sa la jumătatea lunii septembrie, iar premiera a fost anunțată pentru data de 9 noiembrie 2018.

Printre creațiile cinematografice ale lui Stere Gulea se află, în afară de ”Moromeții”, filmele: ”Iarba verde de acasă”, ”Vulpe vânător”,”Sunt o babă comunistă”, ”Stare de fapt” etc.

 

S-ar putea să-ți placă și...