Numele lui Lucian Băroiu este legat invariabil de sportul de performanță. Dacă vorbim despre karate, domeniu în care a performat până la cel mai înalt nivel în România, trebuie să amintim și de numeroșii elevi pe care îi antrenează ca să ajungă pe cele mai înalte podiumuri ale competițiilor de gen. Când vorbim despre concursurile de echitație sau dresaj, n-avem cum să nu menționăm dragostea cu care se ocupă de caii pe care îi are în grijă. Elementul comun, regăsit în toate activitățile sportive ale lui Lucian Băroiu, este pasiunea. În acest interviu pe care a avut amabilitatea să-l ofere pentru presscafe.ro ne-am oprit asupra poveștilor despre cai și despre omul care îi îngrijește. Printre rânduri, am descoperit că în spatele imaginii unui bărbat aparent dur se ascunde un suflet delicat.
Presscafe: Publicul larg vă cunoaşte ca pe un iubitor al sportului. Câtă lume a ştiut însă despre pasiunea dumneavoastră pentru cai? De câtă vreme o aveţi?
Lucian Băroiu: Destul de mulţi ştiu şi au ştiut despre pasiunea mea pentru cai, mai ales că o am de peste douăzeci de ani. Acum mai bine de 17 ani, înfiinţam în cadrul companiei mele de protecţie şi pază, primul departament de patrule călare privat. La vremea aceea doar jandarmeria avea patrule călare în România. Pot spune că am fost un pionier în acest domeniu.
Presscafe: Ce anume v-a făcut să vă îndreptaţi atenţia spre echitaţie? În România nu există o tradiţie în acest sens.
Lucian Băroiu: Dragostea faţă de aceste animale superbe m-a făcut să mă apropii de acest domeniu. De mic eram pasionat de cai, dar nu mi-am permis decât mai târziu să pot pune şi în practică. Pasiunea mea nu este neapărat echitaţia, eu sunt pasionat foarte mult de creşterea, îmblânzirea şi dresajul cailor. România are o tradiţie destul de mare în acest domeniu, doar că, așa cum se întâmplă în foarte multe domenii, a lipsit şi încă lipseşte promovarea.
Presscafe: Iată că vorbim acum despre acest domeniu fascinant şi de aceea vreau să o luăm cu începutul. Vă amintiţi ce rasă era primul cal pe care l-aţi achiziţionat? De ce l-aţi ales pe el?
Lucian Băroiu: Cum să nu îmi aduc aminte de el? NUNTAŞ îl chema şi era jumătate Pursânge Englez/jumătate Cal de Sport Românesc. A ajuns la mine printr-o conjunctură. Era foarte rău. Mi l-am asumat de la prima întâlnire şi aşa am ajuns să avem o groază de poveşti frumoase împreună, zeci de roluri în filme produse în România, printre care şi Cold Mountain cu Nicole Kidman în rolul principal. Nuntaş (porecla Ciocolată) a fost mereu un cal foarte greu de încălecat, eu fiind singurul care puteam face echipă cu el şi să ne iasă orice nebunie voiam. Acum este un pensionar fericit, pe undeva pe lângă Sighişoara. L-am făcut cadou, doar cu condiţia să trăiască bine.
Presscafe: Atunci când alegeţi exemplarele pe care vi le doriţi care sunt criteriile după care o faceţi?
Lucian Băroiu: Oh… Prima condiţie este ca acel cal să fi avut cât mai puţin contact cu alţi oameni. Să fie cât mai sălbatic dacă se poate. Pe urmă, sunt interesat de caracterul lui, mersurile, structura osoasă şi musculară. Dar cea mai importantă pentru mine este rasa, eu fiind un mare iubitor al raselor Shagya Arab şi Pursânge Arab. Cai cu sânge fierbinte.
Presscafe: Ce preţuri se vehiculează în România pentru un exemplar cabalin şi în funcţie de ce se stabileşte acest preţ?
Lucian Băroiu: România nu este încă o piaţă foarte bună pentru cai, nici nu există o bursă a cailor, iar licitaţiile organizate de stat sunt chiar penibile. Exemplare care au fost vândute din România pe câteva mii de euro, au ajuns în doi/trei ani să valoreze afară sume între 400.000 € -500.000 €. Sunt foarte multe criterii tehnice care stabilesc valoarea unui cal. Depinde foarte mult pentru ce este pregătit acel cal (show, obstacole, dresaj, curse de galop sau trap, anduranţă, cursă completă etc). Dar de foarte multe ori, cel care oferă preţul stabileşte şi valoarea calului.
Presscafe: Ştiu că cei mai scumpi cai din lume ajung şi la câteva milioane de dolari. Ce-i face să coste atât de mult?
Lucian Băroiu: Cei care oferă acele sume îi fac să coste atât de mult. Este o industrie în care investesc foarte mult oameni din ţările arabe, dar şi milionari pasionaţi de cai din întreaga lume.
Presscafe: Dumneavoastră la ce folosiţi caii? Pentru participare la concursuri sau doar pentru agrement?
Lucian Băroiu: Eu nu folosesc caii! Eu îi cresc, îngrijesc şi iubesc! În cazul în care au anumite calităţi, încep să îi pregătesc pentru o probă anume sau doar pentru companie şi agrement. Pe parcursul timpului am pregătit mai mulţi cai din diferite rase, ce s-au vândut în alte ţări şi au participat cu succes în probe de obstacole sau de anduranţă. Acum am în pregătire pentru obstacole un armăsar tânăr din rasa de sport germană, doi armăsari tineri din rasa pursânge arab pentru proba de anduranţă, două iepe tinere din rasa shagya arab, tot pentru proba de anduranţă, dar şi trei super exemplare din rasa shagya arab, ce au confirmat deja în probele de obstacole şi anduranţă.
Presscafe: Călăritul este accesibil tuturor? Şi aici mă refer la preţul pe care îl plăteşte cineva pentru o simplă plimbare. Dar cursurile de echitaţie?
Lucian Băroiu: Din păcate, în toată lumea călăria nu este accesibilă tuturor. Costurile sunt destul de mari pentru întreţinerea şi antrenarea unui cal, deci automat se reflectă şi în preţul pentru echitaţie. Din câte ştiu eu, în România tariful unei şedinţe de călărie variază între 50 şi 150 de lei o oră de călărie.
Presscafe: Ce vârstă minimă şi ce vârstă maximă poate avea o persoană care vrea să înceapă să facă echitaţie?
Lucian Băroiu: Nu există o vârstă maximă în călărie. Atât timp cât mai poţi mişca şi te ţii în şa din punct de vedere fizic, vârsta nu este un impediment. Cât despre vârsta minimă, foarte mulţi au început să urce în şa copii cu vârste de 3-4 ani, un lucru pe care eu nu îl recomand. O vârstă minimă pentru un copil ar fi cea de 7-8 anişori, când au o putere de percepţie destul de dezvoltată şi, din punct de vedere fizic, îşi pot controla şi comanda reflexele.
Presscafe: Dumneavoastră călăriţi? Aveţi un cal preferat pe care îl folosiţi mereu?
Lucian Băroiu: Da, eu încalec şi chiar destul de mult! În jur de 4-5 ore zilnic, în funcţie de caii pe care îi am în pregătire şi de scopul pe care îl am cu ei. Da, am preferatul meu, chiar dacă îi iubesc pe toţi în egală măsură. Îl cheamă ETALON şi este un super exemplar din rasa Shagya Arab.
Presscafe: Care este povestea apropierii dumneavoastră de acest cal şi nu de altul?
Lucian Băroiu: Pot spune că este o poveste frumoasă şi destul de lungă, dar şi grea în egală măsură. Pe Etalon l-am cumpărat de la un crescător de cai din judeţul Olt, care înmulţea doar cai din rasa Shagya Arab, iar Etalon era la el armăsarul de bază reproducător, fiind un exmplar de culoare aproape neagră, foarte rară pentru această rasă şi mult mai înalt comparativ cu media rasei. Negocierile au durat cam şase luni până când am reuşit să îl am. Iar îmblânzirea lui a durat mai bine de şase luni, perioadă în care a reuşit să îmi fractureze de două ori coastele şi să îmi ofere multe alte leziuni. Acum pot spune că este un super cal, dar care acceptă să lucreze doar cu mine, fiind foarte temperamental, puternic, dar şi foarte rapid. Aşa cum spune şi numele lui, el este un Etalon printre cai.
Presscafe: Este mai uşor de lucrat cu caii sau cu oamenii?
Lucian Băroiu: Tinând cont că sportul meu de bază, pe care îl practic de 33 de ani este Karate, sport în care am performat până la cel mai înalt nivel în România, ajungând să iniţiez şi să antrenez cei mai buni campioni, dar şi să conduc Federaţia Română de Karate din funcţia de preşedinte, lucrând cu mii şi zeci de mii de oameni, pot spune că este mult mai uşor să lucrezi cu orice specie şi fiinţă în comparaţie cu omul.
Cel mai greu este să lucrezi cu omul şi mai ales cu omul modern din zilele noastre, care este deja foarte departe situat faţă de natură şi realităţile ei. Da, este mult mai uşor să lucrez cu caii în comparaţie cu omul. Dacă voi avea de ales vreodată să lucrez cu veveriţe sau cu omul, prefer să dresez veveriţe!
