Stiri

George Clooney, un tătic cam obosit

Actorul George Clooney a plecat în vacanță, în Italia, împreună cu soția, cu soacra și cu gemenii Ella și Alexander, în vârstă de două luni.

Apariția lor n-avea cum să rămână neobservată, așa că au apărut și fotografiile realizate de paparazzi aflați la restaurantul ”Gatto Nero”, unde familia lui Clooney a ieșit să ia masa. Amal Clooney, în vârstă de 39 de ani, a etalat o siluetă de invidiat pentru o femeie care a născut cu doar două luni în urmă. Îmbrăcată cu o salopetă bej cu dungi albastre și cu umerii dezgoliți, Amal radia de fericire alături de soțul său. George Clooney, în schimb, părea foarte obosit. Cu siguranță, nu este el cel care îngrijește copiii zi și noapte, dar chipul său arăta diferit față de alte dăți când își făcea apariția în public.

Actorul, în vărstă de 56 de ani, s-a căsătorit cu avocata de origine libaneză, Amal Alamuddin, în 2014. Pe 6 iunie 2017 s-au născut gemenii lor, Ella și Alexander. În urmă cu puțină vreme, la sfărșitul lunii iulie, au apărut și primele fotografii cu copiii celebrului cuplu. Acestea au fost făcute de paparazzi revistei ”Voici” din Franța, pe care Clooney a anunțat că o va acționa în justiție.  ”Au sărit gardul nostru, s-au cățărat în copac și au făcut o fotografie ilegală cu copiii noștri, în casă”. Fotografii și revista ”vor fi urmăriți penal, potrivit legii. Siguranța copiilor noștri o cere”, a afirmat George Clooney.

S-ar putea să-ți placă și...